Te-astept primavara, te-astept cu bucurie!

Oh primavara de cand te tot te-astept!
Te-astept de atata vreme!
Te-astept de-o iarna lunga… lunga!
… si mi-era dor!

Mi-e dor de albastrul cerului senin, de verdele crud al firelor de iarba, de ciripitul pasarilor la fereastre, de albul-roz al florilor de cires, de gingasia ghioceilor tantosi, ce nu ezita sa-si scoata capul la lumina, de frumusetea lalelelor ce-mi fac zilele mai frumoase, de parfumul discret al violetelor, al florilor de primavara, de trandafiriul zarii la apus si de zambetele calde … de toate astea mi-este tare dor!

Dar stiu ca in curand, cu alai de ciripit, vei veni in adevaratul sens al cuvantului, vei inveseli copacii tristi si vei aduce cu tine zambete pe buze, fericire!

Vreau ca vantul racoros de martie sa poarte cu el gandurile mele cele mai calde, urarile mele de bine pentru fidelii mei cititori, bucuria si zambetul zilelor senine!

…inchid ochii in ultimele clipe ale iernii si visez la tine, primavara!

Advertisements

Contopire intr-un intreg.

“El si nimic dau adunate
Infinit.
A mea si a lui privire uneori dau
dublu infinit.
Un cer si cateva stele mie imi dau
modele,
Lui nu ii dau nimic.
Dar al meu zambet
ii poate da iarasi un
dublu infinit
sau poate cel mai
natural nimic.
A mea si a lui tacere impreuna dau
doua stele in cadere,
iar glasul lui e plutitor ca un simplu
om ratacitor calatorind in
gandul meu infinit.
Cuvantul meu asezat langa al lui,
lasa loc spatiului dintre degetele mele
pentru ale lui.
La fel cum stau spatiile gandurilor mele
pentru problemele lui.
Iar la baza sta grija mea de a-l vedea
zambind infinit
fara a suferi.
Iar protectia lui are la baza al meu
taram de vis
ce are nevoie de
infinit pentru…
a nu fi nul.”