Nu pot!

Nu pot… dar cu dragoste voi fi alaturi de tine!

Nu pot sa-ti dau solutii pentru toate problemele vietii, nu am raspunsuri pentru indoieli si temeri,
dar pot sa te ascult si sa particip la zbuciumul tau…

Nu pot sa schimb trecutul si nici viitorul tau.
Dar cand vei avea nevoie de mine voi fi alaturi de tine!

Nu pot sa te opresc sa nu te impiedici. Dar pot sa-ti ofer mana, sa te ajut sa nu cazi.
Bucuriile, victoriile si succesele tale, nu sunt ale mele. DAR sunt foarte bucuroasa cand te vad fericit!

Nu-ti judec deciziile pe care le iei in viata.
Ma limitez sa te sustin, stimulandu-te si ajutandu-te, daca imi vei cere asta.

Nu pot sa-ti fixez limitele activitatii tale dar iti ofer sansa necesara pentru a spera la mai mult.

Nu pot evita sa suferi cand o durere iti va rupe sufletul.
Dar pot plange impreuna cu tine, iti pot aduna bucatile sufletului, ti le pot aseza din nou intr-un intreg …iar tu vei fi din nou bucuros de viata!

Nu pot sa-ti spun cine esti si nici cine ar trebui sa fii.
Pot numai sa te iubesc asa cum esti… si sa fiu prietena ta.

Nu pot… dar sunt foarte fericita daca undeva acolo, in sufletul tau, las o urma de bucurie!

Advertisements

E randul tau sa taci si…plec.

__ . __ . ___ . . . ___ . __ . __

Ma certi
doar cu privirea ta ma certi
iar buzele-ti crapate
de dorul meu
iti tremura a plans
EU TAC.

Mereu ma lasi, imi spui ca
mereu ma lasi
fara de soapta ce-o iubesc
si nu-ndraznesc
sa strig
cumva sa te opresc
si plangi incet
EU TAC.

Si ghemuit in coltul tau
privesti cum ma intorc incet
sti c-am sa plec
dar… azi
e randul tau sa taci
SI PLEC!

Eu mi-am facut treaba…

Pana unde poate merge rabdarea? Cat poate rezista si indura un suflet de om?
Cat timp trebuie sa-ti pierzi asteptand un lucru care e posibil sa vina, sa se intample… sau poate ca nu?!

Spun eu… Rabdarea, ca toate celelalte, are si ea o limita! Cand ajungi sa spui STOP inseamna ca timpul a expirat!

Eu, am facut prea multi pasi, m-am implicat poate mai mult decat trebuia, am incercat sa influentez, sa grabesc lucrurile… am sperat, am primit dezamagiri in schimb, am continuat sa ma injosesc, m-am trezit si am spus STOP!

Da, STOP! Eu atat am putut sa fac, mai mult nu am cum sa influentez lucrurile si sincer nici nu mai vreau, ar insemna sa ma injosesc in continuare, si stau si ma gandesc, si pun in balanta si ma intreb “Oare mai merita? Mai are rost?”

La intrebarea asta, raspunsul n-ar trebuii sa-l dau eu. De fapt, nici nu-l am…

Intr-adevar, in toata “compozitia” asta poate eu am fost cea care nu a citit inainte sa incepem sa amestecam ingredientele, reteta din “cartea de bucate.” Da, ok… E mai indicat sa spun ca eu am gresit, ok… dar vezi tu, nici eu si nici tu nu am stiut sa dregem compozitia pana la final si aceasta s-a taiat.

Am pierdut… am pierdut amandoi, dar eu spre deosebire de tine (da, tu cel care spui ca nu stiu ce am avut langa mine si ca nu am stiut sa apreciez) am inima impacata ca am tot incercat sa remediez unele lucruri.
Nu am iesit in dezavantaj – am primit ceva in schimb… am primit nepasare, detasare, indiferenta…
Intr-un final am obosit… stop.

Am facut destule mutari in avans, urmatoarea miscare nu-mi apartine… e a ta – asta in cazul in care jocul nu s-a sfarsit!

In pauza jocului nu-mi ramane altceva de facut decat sa-mi continui drumul prin aceasta lume numita viata, sa-mi focalizez atentia pe lucruri constructive care sa-mi tina mintea ocupata si…

… putin cate putin in fiecare zi… (ca sa citez pe cineva :)) “o sa fie bine!”
Va fi bine cu siguranta… daca nu acum – in curand lucrurile se vor schimba! Evoluam…

Pana una alta, invata sa fi un barbat hotarat si ia decizii mai intai pentru tine (sa-ti fie bine) si apoi pentru ceilalti.
Viata e scurta, nu e timp de pierdut, de asteptat… ia masuri.
Eu am facut tot ce mi-a stat in putinta… mai mult nu mai am ce face.

Si DA, seni cok ozledim.

… ne va fi dor unul de altul.

sper sa se inteleaga esenta.


Away…

M-am trantit in pat si am stat intinsa asa mult timp… M-am gandit la atat de multe lucruri incat am ratat
concluziile si ceaiul din cana mi s-a racit… Ai stat langa mine si ai privit cum fiecare amintire se transforma in alta;
iar cand m-am ridicat, m-ai strans in brate si mi-ai soptit ceva…

Era prea tarziu, picioarele mele deja atinsesera podeaua… nu te-am auzit…

Scriu incurcat si parca fiecare cuvant e indecis… “sa raman, sau nu?”…

…mi-e dor… mi-e atat de dor…

Chiar am plecat fiecare pe drumul lui sau e doar o iluzie?!… fiindca eu nu imi amintesc nici cand… nici unde… aud si vad in orice si oriunde sufletele noastre… vad in suvite ondulate care trec rapid prin fata ochilor mei… in casti ce atarna dintr-un buzunar… in statii de autobuz… in parcuri si mansarde… in tot ce inseamna toamna… iarna
si ce va sa urmeze… vad doar NOI.

As pleca intr-o calatorie lunga. Nu. Nu vreau sa vad alte locuri… Vreau doar sa ajung intr-o gara. Sa stau pe peron si sa vad cum trece toata lumea pe langa mine iar eu sa… sa pot sa-mi las toate bagajele, acolo, in mijlocul aglomeratiei… si sa ma intorc. Nu acasa. Acolo unde va fi acasa…

Da, zambesc… E un zambet ce are culoarea strugurilor rosii si gustul amarui…

Deschide ochii…

deschide ochii
intr-al tau vis,
si de-ai sa vezi
zambindu-ti chipul meu,
atunci inseamna…
ca ti-am fost promisa,
a ta sa fiu in veci,
si sa raman doar eu.

deschide ochii
si priveste bine,
da roata cu privirea
si uita-te in jurul tau,
si ai sa vezi…
poate mai multe ca mine,
insa niciuna dintre ele
sa sti, nu voi fi eu…

In ochi imi joaca fericirea!

Mi-as dori… sa cred ca am castigat la loteria viselor premiul cel mare al fericirii. Vreau sa-i rad destinului in fata si sa-i demonstrez ca daca el se incapataneaza sa-mi refuze fericirea,
am sa ma incapatanez si eu sa i-o fur cu orice pret.

Vreau sa sterg cu lacrimile ploii deciziile gresite pe care le-am luat si toate
iluziile in care am ratacit.

Sufletul meu e albit inainte de vreme.

Dar ii cer iubirii sa-i dea mai multa viata si un strop de roseata… o nuanta calda care
sa nu se termine odata cu ivirea zorilor si cu potolirea lacrimilor.

Iubesc oamenii si cu bune si cu rele, asa cum sunt ei, iubesc mirosul de ploaie si norii care anunta iubirea, urasc si inteleg despartirile, astept mai mult de la mine decat ceea ce asteapta cei din jur… pentru ca ma consider o invingatoare!

In ochi imi joaca fericirea, indiferent ca umerii imi sunt drepti sau adusi,
fata trista sau vesela.

Stiu ca pot totul… si ceea ce nu pot acum, o sa pot mai tarziu!
… maine, poimaine, intr-un colt de undeva, in felul si timpul unui cumva…

.

Am scris asta pentru mine.

Falsitatea oamenilor continua!

Intotdeauna ar trebuii sa stiu ca este valabila sintagma “Nimeni nu stie pe nimeni.”

Cum e cand ai impresia ca esti inconjurat de persoane dragi tie, de prieteni adevarati, de persoane in care poti avea incredere, de oameni carora le poti cere un sfat si sa crezi cu tarie ca primesti unul bun – doar ti l-a dat o persoana care tine la tine si care iti vrea intotdeauna numai binele, nu? – cum e cand esti inconjurat de persoane bune, sufletiste, care te iubesc cu bune si cu rele, persoane de la care poti lua un exemplu?! … cum e?

Dar cum e cand realizezi ca in jurul tau “bantuie” tot felul de oameni care au un cu totul si cu totul alt caracter decat cel mentionat mai sus…
Iti dai seama ca de fapt sunt niste pupincuristi, care te mananca de cur (scuzati-mi expresia!) pe la spate, care voluntar sau involuntar iti fac rau, care incearca sa te darame in loc sa-ti intinda o mana de ajutor.

Ei, cum e…?! Cum este cand iti dai seama de toate astea?? – si cica sa mai ai incredere in oameni… pe naiba!

Pana acum ceva timp ma tot minteam ca astfel de specimene nu prea au cum sa existe prin jurul meu, (nu prea obisnuiesc sa fac rau ca sa primesc o astfel de recompensa) pana de putin timp incoace, cand am observat ceva schimbari la cateva persoanele din anturajul meu… initial am zis ca nu are cum, ca sunt eu paranoica, ca vad lucrurile aiurea, ca mi se pare!

Dar stiti, mai devreme sau mai tarziu persoanele astea , deja incarcate cu prea multa rautate, stiu eu… rautate da… ajung sa nu mai stie sa se ascunda, sa faca lucrurile pe -shustache- si reusesc sa se dea de gol, sa faca gafele vizibile!

Ehhh… cam prin asta trec de ceva timp incoace, mi se tot confirma niste banuieli daca le pot spune asa… dar e gata, stiti, toti ne desteptam la un moment dat, mai devreme sau mai tarziu! Zic STOP…

Fiecare isi stie greselile, fiecare e constient de ceea ce face, vizibil si pe la spate… nu le zic decat un lucru, sa se astepte la replica!

Si da, m-ai calcat pe coada, si cu siguranta, te simti sau macar ar trebuii…!

Pe viitor o sa fiu foarte rezervata in privinta acelor persoane, pe care le stiu… si pe care o sa le las singure sa-si dea seama de greselile facute!
Nu vreau si nu caut sa fac valuri…

Pana atunci, continui sa-mi vad de viata mea, care, momentan e cam tulbure…dar sper ca toate sa intre pe fagasul normal cat mai curand.

.

.

Un sfat: Cascati ochii la cainii ce va inconjoara, analizati-le comportamentul iar la urma trageti concluzii si luati decizii.

Cum imi zicea mai acum cateva ore o persoana: “Nu astepta verdicte si idei de la altii cu ce ar trebuii sa faci.” Fi raspunzator si constient de faptele tale – mai bine fi singur decat inconjurat de persoane nepotrivite.

N’am nevoie de pareri si opinii… tineti-le pentru voi.

V-am pupat!