De-as muri maine…

De-as muri maine, in intuneric si singuratate,
Ca ultima dorinta inainte de a-mi pierde sufletul
Eu m-as ruga la cer, fara sa stiu de-i vis sau realitate
Sa te mai simt aproape, sa iti mai vad macar o data chipul…
Lacrimi dulci s-ar prelinge pe obrajii mei reci
Si ar face ca rasuflarea-mi intretaiata de speranta
Sa imi dea puterea pe care n-am avut-o in veci,
Cu moartea in fata as simtii c-am mai trait o viata…!
De ti-as simti mana pe fata mea slabita de vreme
Si as putea ca ochii sa tii vad plangandu-mi tacerea
Poate as putea infrange cruda moarte si crancena durere
Ce ar incerca sa-mi rapeasca viata odata cu iubirea…
Poate caldura sufletului tau ar fi destul de puternica
Sa topeasca gheata adunata in adancul inimii mele incatusate,
Poate visul din tine ar face ca existenta-mi platonica
Sa renasca din cenusa cum un vis se cladeste pentru realitate.
De ce cand toate mi se par aiurea si nimic nu e real,
Cand cuprinsa de vicisitudine, ma prabusesc in vis,
Nu mi-esti aproape, iar sufletul nu mi-e real
Sa te uite, sa ma ridic din acest vag si nesfarsit abis?
De ce cand lumea pare sa nu mai existe pe Pamant
Si ca minunea vietii s-a stins de-acum inainte,
Ma simt ca un desert impus sapat adanc de vant
Ce nu-si gaseste ploaia dincolo de toate aceste cuvinte?
Daca pentru a te mai vedea o singura data si atunci trecator,
Daca pentru a-ti simtii parfumul de inger si demon,
sa renunt la tot ce am mai scump pe lume, la viata si sa mor…
M-as arunca in foc si as lasa Pamantul pentru Cer!
Si l-as ruga pe Cel de sus ca sufletu-mi intunecat
De-atata durere si dragoste neimplinita de patima mortii
In loc de inger pazitor, fara sentimente, fara de pacat
Sa ma transforme intr-o stea pe cerul negru al sortii,
Sa te privesc in fiecare noapte si sa te veghez de aproape…
Si atunci sfarsitu-mi mi se va parea mai dulce ca trairea,
Caci am lasat fiinta-mi pentru tine si am ratacit departe
Ca sa gasesc linistea rapita de-al tau chip si sa gasesc iubirea!

 

 

Advertisements

Cine esti tu…? Cine sunt eu…?!

_ . __ . ___ . ____ . _ (*) _ . ____ .  ___ . __ . _

Unii te vad numai pe tine,
Altii ma vad numai pe mine,
Ne suprapunem atat de perfect
Incat nimeni nu ne poate zari deodata
Si nimeni nu îndrazneste sa locuiasca pe muchia
De unde putem fi vazuti amandoi.

Tu vezi numai luna,
Eu vad numai soarele,
Tu duci dorul soarelui,
Eu duc dorul lunii…
Stam spate în spate,
Oasele noastre s-au unit de mult,
Sangele duce zvonuri
De la o inima la alta.

Cum esti?
Daca ridic bratul
Si-l intind mult înapoi,
Iti descopar clavicula dulce
Si, urcand, degetele iti ating
Sfintele buze,
Apoi brusc se-ntorc si-mi strivesc
Pana la sange gura.

Cum suntem?
Avem patru brate sa ne aparam,
Dar eu pot sa lovesc numai dusmanul din fata mea
Si tu numai dusmanul din fata ta…
Avem patru picioare sa alergam,
Dar tu poti fugi numai in partea ta
Si eu numai in cealalta parte.
Orice pas este o lupta pe viata si pe moarte.

Suntem egali?
Vom muri deodata sau unul va purta,
Inca o vreme,
Cadavrul celuilalt lipit de el
Si molipsindu-l lent, prea lent, cu moarte?
Sau poate nici nu va muri întreg
Si va purta-n eternitate
Povara dulce-a celuilalt,
Atrofiata de vecie,
Cat o cocoasa,
Cat un neg…

Oh, numai noi cunoastem dorul
De-a ne putea privi in ochi
Si-a intelege astfel totul,
Dar stam spate in spate,
Crescuti ca doua crengi
Si daca unul dintre noi s-ar smulge,
Jertfindu-se pentru o singura privire,
Ar vedea numai spatele din care s-a smuls
Insangerat, infrigurat,
Al celuilalt…

_ . __ . ___ . ____ . _ (*) _ . ____ . ___ . __ . _

Dorinta arzatoare…

.

.

.

Mi-as dori sa fiu un vanzator de vise,
Sa impart speranta si zambet,
In inimile si pe chipurile tuturor.

Mi-as dori sa fiu un vanzator de zori,
Sa aduc lumina si caldura
Pe chipurile tuturor.

Mi-as dori sa fiu un vanzator de flori
Sa presar mireasma si culoare
In sufletele si în privirea tuturor!

N-ai dezmierda.

N-ai dezmierda, de n-ai sti sa blestemi,
Surad numai acei care suspina,
Azi n-ai iubi, de n-ar fi fost sa gemi,
De n-ai fi plans, n-ai duce-n ochi lumina.


Si daca singur rana nu-ti legai,
Cu mana ta, n-ai unge rani straine.
N-ai jindui dupa un colt de rai,
De n-ai purta un strop de iad in tine.


Ca nu te-nalti de jos pana nu cazi
Cu fruntea-n pulberea amara,
Si de re-nvii in cantecul de azi,
E c-ai murit in plansetul de-aseara.

Caci nicio-simtire nu-i adevarata
De nu ai plans in viatza ta o data
Nu poti sa intelegi suspinul
Daca o data n-ai gustat veninul…


Si mai stiu ca e foarte-adevarat
Doar tu, de tine poti fi vindecat
Nu astepta minuni de unde nu-s
Vremea povestilor de mult s-a dus…

Radu Gyr.