Inima taci si alearga!

Sufletul imi pulseaza in piept, inima imi inunda trupul, gandul imi zburda numai pe carari de el stiute, in speranta intampinarii unui “soare” puternic cu bratele zdravene, care sa ma arunce cu putere pe spate si sa ma sarute cu patos pe tot chipul, pe tot corpul… Un soare care sa ma dezmierde, sa ma resfete, sa ma alinte… care sa-mi lumineze pasii in fiecare traire, gand, iluzie sau vis!

Ma trec fiori prin tot corpul dar mi-e frica sa-mi intorc privirea. Stiu ca acolo, printre franturi de nori se strecoara timide, cateva raze ce ma imbata cu speranta si iluzii si imi lasa inima flamanda sa tanjeasca, sa se linga pe degete…

Inima-mi vesnic nemultumita, avara dupa iubire… nu mai vrea sa se mai incurce cu jumatati de masura, timpul e prea scurt ca sa-si mai poata permite asa ceva…

…Iar eu… eu ii voi da sufletului libertate, inimii speranta, gandului incurajare si am sa ma pierd in bratele timpului. Am sa-l las sa-si treaca mana prin sufletul meu, sa mi-l ravaseasca si apoi sa-l linisteasca exact ca pe o adiere molcoma de vant.

E vant si este vara si ceru-mi spune: ” Fugi, ca eu platesc!”.

 

Advertisements

Heartbeat…

Sa visezi era un hobby de-al tau care te facea sa te simti mai bine in zilele in care soarele parea sa te ocoleasca, acum visezi ca sa traiesti, te pacalesti singur zi de zi fara sa realizezi ca secundele trec mai greu asa si ca acele ceasului se tarasc cu lene lasand o dara dureroasa in urma lor.

Te-ai obisnuit sa te minti singur si sa ii minti si pe ceilalti incat acum iti e greu sa faci diferenta intre minciuna si adevar, singurul moment de sinceritate absoluta fiind cel in care te inchizi in camera ta, singur pe intuneric si izbucnesti, cand toate minciunile pe care le inghiti in fiecare zi se lovesc violent de cei patru pereti, cand sentimentele tale stinse pentru ea iau foc si focul cuprinde perdeaua ta in dungi, cand frustrarile tale te imobilizeaza si simti ca iti e greu sa respiri, cand tristetea nu mai are loc si iti iese prin toti porii, cand iti ingropi fata in palme si lasi lacrimile sa iti dovedeasca inca o data ca nu poti sa iti revii.

In rest ramai acelasi, zambesti si razi, stralucesti in felul tau caracteristic, mangai perfectiunea cu degetul aratator si apoi o impingi departe de tine pentru ca nu ai nevoie de ceva superficial, cauti ceva mai profund si mai riguros.

Dar nu esti intreg si imbratisezi aparente. Nu esti bine, nu esti implinit. Ochii tai sunt calmi, dar in spatele lor vantul nu se opreste din suflat…