Si cat sa mai iert…

E clar! S-a umplut paharul.

Oamenii cred, au impresia si li se pare ca…
Toti isi gasesc justificarile in asta.
Si-si traiesc adevarurile lor mici cu care vor sa faca judecati mari .

Ceea ce supara cel mai tare este ca oricat ai incerca sa te pui in cap, sa tipi, sa urli, sa te zbati in dorinta de a te afirma ca om si de a-ti spune punctul de vedere este in zadar.
Daca nu este CUM TREBUIE, pai nu este cum trebuie… daca NU ESTE CA TINE pai cum ai putea tu indrazni sa spui ca ai dreptate?! Omul a-tot-stiuitor, oamenii incapatanati, agresiv-verbal trebuiesc lasati cu ale lor, in ale lor.

Daca nu crezi si nu faci un lucru, nu esti in “target”…
Daca nu-ti spui parerea – de ce taci? ; daca o faci – nu e bine!;
Daca nu faci un lucru – nu esti in stare; daca il faci – s-ar fi putut si mai bine;
Daca nu oferi un minim serviciu – esti nesimtit si nerecunoscator; daca il faci – nu il ia nimeni in calcul…
Daca esti rau – nu ai suflet; daca ai suflet esti luat de prost…  si atunci cum mama dracu’ s-o mai dai?!

Primesti sageti si din stanga si din dreapta, si iti doresti ca sufletul si inima ta sa-ti fie imune, sa-ti reziste vitejeste pe front si sa iasa din lupta invingatoare, fara prea multe zgarieturi… dar vezi tu, pansamentele… pansamentele, cu ele ce se intampla?!

Oamenii…
Ei inca nu stiu ca de fapt “pe pamant tot ce exista mai are nevoie din cand in cand si sa planga”
Ca sa poata ierta…
Ca sa poata uita…
Ca sa nu i se usuce ochii…

Eu am plans in viata asta destul… ca sa va pot ierta acum pe toti.

__________ . _ . __________

Advertisements

Strigat… din suflet.

Vino tu IUBIRE! Vino tu si saruta-mi gandurile noptii…
Vino tu si ia-ma in bratele tale. Tine-ma acolo o vesnicie. Fa-ma doar a ta!
Tine-ma doar pentru tine. Fii egoista cu mine.
Saruta-mi fiecare particica din corp. Saruta-mi fiecare colt din suflet.
Fa-ma sa uit de iad. Du-ma cu tine in rai… tu IUBIRE… de tine am nevoie… alunga-mi durerea asta trista!

Explica-i inimii…

Acum… spune-mi ce sa fac.

Explica-mi ce s-a intamplat de eu am ramas aici si tu nu ai mai ajuns, desi mi-ai spus ca o sa vii.
Parca te astept de cateva anotimpuri si sufletul meu a trecut prin toate starile de agregare.
Candva, eram solida si nimeni nu ma putea dobora. Am devenit lichida odata cu plansul ce mi l-ai provocat.
Acum ma evapor negasind niciun motiv de-a mai ramane aici.
Da-mi un motiv sa nu plec!
Explica-i inimii ca nu are rost sa mai astepte in zadar, nu vei mai veni. (…)

Explica-i… !!

 

Geo Bogza.

“Orice om pe care nu pot sa-l iubesc inseamna pentru mine un prilej de adanca tristete.
Orice om pe care l-am iubit si nu-l mai pot iubi inseamna pentru mine un pas spre moarte.
Atunci cand n-am sa mai pot iubi pe nimeni, voi muri.
Voi care stiti ca meritati dragostea mea, aveti grija sa nu ma ucideti.”


Niciodata si totusi mereu…

Nu as fi asa suparata daca nu ne-am vedem doua saptamani la rand si nu am vorbim o saptamana intreaga, dar tu ma poti distruge intr-o jumatate de ora, in cateva momente, in cateva clipe… fiind altruist si aratandu-mi ca gresesc in orice spun, gandesc sau fac… in timp ce imi subliniezi calitatiile.

Ajuta-te ajutandu-ma pe mine.

Un prieten este cineva care te cunoaste asa cum esti, intelege ce ai fost,
accepta ce ai devenit si, cu blandete, te lasa sa cresti in continuare.

[William Shakespeare]

Noroc, fericire, La Multi Ani… de despartirea noastra!

Ce rost are sa fiu altfel, sa ma lamentez ca o muiere ce sunt, sa vars munti de lacrimi, sa pun in scena telenovele, sa ma inec in amintiri si sa ma intreb daca esti cu adevarat fericit, daca ti-e bine fara mine, daca ochii tai si mangaierile tale mai imi dau inca fiori?


Hei tu, cel care ai insemnat ceva, ceva mai mult pentru mine… sti ce zi este astazi?

Ceva mai mult decat o zi banala de marti, ceva mai rau decat cele trei ceasuri rele.
Stii… iti amintesti… ?!

Se implineste un anisor intreg si rotund de cand, practic, am hotarat sa ne unim sufletele si sa porneasca impreuna pe acelasi drum, in acelasi timp, in acelasi sens… Dar e cam tarziu sa mai putem sarbatori acest eveniment, nu?!
In ziua asta de marti (sau mai degraba acum cateva zile) s-au rupt lumile si s-au impartit in doua: una mie, una tie… Eu am ramas in lumea mea, tu te-ai dus intr-a ta…

Da, astazi ar fi trebuit sa fie o zi neagra… Dar iata-ma, prezenta, incercand sa storc cateva ganduri di’nauntrul sufletului sis a le astern aici…
Dar nici macar nu mai conteaza…

Imi vine sa rad. Imi vine sa plang. Imi vine si sa plang si sa rad… Cred ca as plange daca nu ar fi ratiunea care sa-mi intareasca sau sa-mi domoleasca oarecum sufletul, trupul, mintea… ca acel pas facut a fost numai si numai spre binele nostru si… atat.

Ce coincidenta ca fericirea si infernul sa pice la diferenta de doar cateva zile, ce mana vinovata si nesuferita a avut destinul ca sa traga sforile si sa ne stranga in asa hal mainile si inimile. Dar astazi mi-am propus sa fiu vesela. Ce rost are sa fiu altfel, sa ma lamentez ca o muiere ce sunt, sa vars munti de lacrimi, sa pun in scena telenovele, sa ma inec in amintiri si sa ma intreb daca esti cu adevarat fericit, daca traiesti bine fara mine, daca ochii tai si mangaierile tale mi-ar da inca fiori ?!
Sunt o fire optimista (cu siguranta vom reusi sa ne continuam de parcurs acest drum numit – viata – si sa ne fie bine) , realista, o femeie care traieste in prezent.

Azi ar fi trebuit sa fie o sarbatoare. Ar fi trebuit sa ne simtim minunat impreuna, sa privim cu mandrie in urma si sa ne aducem aminte de clipele frumoase (multe – putine… alea care au fost – au fost ale noastre!) petrecute impreuna…ti-as fi sarit in brate, m-ai fi sarutat nebuneste, as fi zis ca toata lumea e buna si fericita ca mine…
Mi-ar fi fost cald si bine si as fi uitat de toate grijile si problemele… Scriu acum sub influenta trecutului, cu groaza trezirii intr-un oarecare viitor, cu frica ca nu mai pot aduce nimic inapoi, dar extrem de detasata si linistita. Nu stiu daca sa ma intristez si sa ma pun melancolica in canapea si sa dau drumul robinetelor de lacrimi sau sa ma asez in fata televizorului si sa zambesc ca ceea ce se intampla in filme am trait si eu odata. Nu mai stiu daca am uitat, daca am incurcat totdeauna cu niciodata, nu stiu daca a fost bine sau rau, daca a fost intre, daca o sa mai fie vreodata, daca nu mi s-a rupt pentru eternitate firul de viata pe dinauntru…

Ma uitam demna in oglinda si imi spun ca bravo mie, bine ai facut ca nu te-ai mai multumit cu un cules de firimituri. Astazi imi e pofta tare si dor nebun de o portie zdravana de firimituri. Aproape la fel de tare cum incerc sa fiu fericita si.. sunt. Poate ca nu ca atunci, dar nici nu-mi lipseste nimic.

Cateodata imi dau seama ca o sa uit, ca durerea o sa plece si odata cu ea si amintirea ta… (uff…) Uneori uit de-a binelea cine ai fost si nu mai stiu de secole cine mai esti. Intotdeauna se intampla ceva care sa ma trezeasca, o vorba care sa ma aline, o intamplare care sa ma aduca la viata, un om caruia sa-i pese de ceea ce se intampla cu mine. Suspin cand imi dau seama ca poate am fost fraiera. Ceva ma doare cand ma gandesc ca as putea ca la un moment dat sa te uit, sa ma uiti, sa nu ne mai amintim macar unul de celalalt. Nu as vrea de tot, mi-ai fost atat de drag… Nu mai ma simt deloc puternica cand realizez asta si zambetul de pe buze incepe sa mi se stinga. Nu regret niciodata iubirea. E doar teama, e nesiguranta ca, prea mult sau prea putin, am iubit doar eu… sau…

Se scurg cateva picaturi de sampanie… Noroc si fericire. Si tie, ca ai fost parte din viata mea. Si mie, ca am iubit si ca la un moment dat m-am crezut iubita, ma simteam adorata.

De dragul meu, o sa ajungi sa iubesti din nou.
Dar niciodata sa nu mai spui ca pentru totdeauna…. Toate trec. Din toate, ramane doar vantul. O amintire a felului in care iesea fumul. O durere scurta si intepatoare. Raman doar dorinta de fericire si promisiunea solemna de a o gasi.

Iar eu mai sunt dispusa sa-i aflu inca o data pretul?… Nah. Nu cred. Nu stiu.
Daca totul ar fi fost altfel…

Gata…

…punct.

Punct si de la capat!

Zambetul lui e minunat doar daca imi zambeste mie…

Astazi ii e prea dor…
…de rasul frumos si de zborul din privire, de glasul bland sau de linistea dintre cuvinte… astazi timpul ii curge in sens invers, iar ingerul ii sta cuminte langa umarul stang, cu aripile stranse si zambetul stins… si astazi ii e doar prea greu…

.

… mult prea greu.