Ganduri la miezul noptii…

De ce te ascunzi intre ramuri de vise? De ce nu indraznesti sa apari?
Te temi ca am sa te ascund in suflet? … stiu ca odata si odata tot vei veni!
Eu te voi astepta… si n-am sa te retin mult!

Nu mai mult decat pana cand iti voi fi intrat in sange ca o otrava, lumina ochilor tai va fi prizoniera cerului din ochii mei, iar bratele si buzele mele vor lasa urme de nesters pe pielea ta.
Apoi vei fi liber sa pleci…

Sa pleci… si gandul tau sa-ti arda patruns de gandul meu, sa fugi… si noptile sa-ti fie tulburate de ritmul pulsului meu, sa alergi… si raceala mainilor mele sa te inghete in noptile de vara…
Atunci am sa stiu si am sa vin.

* Ai sa te ascunzi in pamant, dar am sa plec urechea in lut si am sa-ti simt bataia inimii…

* Ai sa te ascunzi in mare, dar rasuflarea ta ma va chema ca un cantec de sirena…

* Ai sa te ascunzi printre nori, dar ochii tai vor stralucii ca doi luceferi si te vor da de gol…

… si tot te voi gasi… invins va trebuii sa te predai si iti vei duce chinul mai departe…
Te va durea cand voi inchide ochii, caci nu-mi vei mai soarbe otrava privirii! Vei suferi cand mainile mele iti vor mangaia parul, caci nu le vei mai simtii reci mangaindu-ti trupul… Vei plange cand gura mea iti va sopti franturi
de rugaciune in ureche, caci nu-i vei mai simti fructul sarutului.

Si asa va fi pana la sfarsit… te vei mistui de mine clipa de clipa…
Vei arde pana la capat, incet si mocnit! Ti se va spulbera cenusa in privirea MEA… dar zambetul meu va fi acolo!

Va fi acolo,
pana la sfarsit!

– catre un oarecare.


 

Advertisements

Nesansa de a nu fi barbat…

Ma intreb: de ce am avut nesansa de a nu fi barbat?

Caci de eram barbat as fi fost cu totul si cu totul altfel, as fi iubit femeia nu pentru frumusetea ei, ci pentru feminitatea pe care o degaja.
Pentru zambetul ascus in spatele durerii cand i-as fi spus o mica minciuna; pentru lacrima din ochi aparuta de dorul meu, uitand in ignoranta mea masculina sa o sun azi.

As fi iubit felul ei de a ma iubi.

As fi dorit sa-i fiu in preajma dimineata, sa o admir alergand prin casa cu parul cifulit sa-mi pregateasca micul dejun. Sa o admir imbracandu-se decent pentru a merge catre serviciu si sa mi-o inchipui in rochita aceea sexy in care am vazut-o aseara. Sa o admir, tragand cu ochiul pe gaura cheii, cand se piteste in baie pentru a-si rimela genele sau a-si farda obrazul pe care mi-am asternut in noapte sarutul.

Ce sarut timid! imi era teama sa nu o trezesc. Imi era teama ca dorul de pe buzele mele va vibra atat de tare incat ii voi tulbura visul.
Sigur eram in visul ei, caci zambea.

Daca as putea intelege cat iubeste o femeie…
Daca as putea intelege cata dragoste este in acceptarea gesturilor mele,
a vorbelor mele, a intalnirilor mele cu prietenii, a tot ceea ce fac…

Daca as fi fost barbat de asta as fi iubit-o. Pentru ca e femeie!

Teama, frica…

Image Hosted by ImageShack.us

Ti s-a intamplat vreodata sa-ti fie frica de ceva?

Sa-ti fie teama sa iei o hotarare si sa o pui in practica?

Sa nu stii de ce ti-e frica sa faci un lucru practic… firesc?

Ce este de facut? Care ar fi solutia perfecta?

… ganduri haotice!

2:37AM… un gand printre NIMIC!

E atat de devreme dar in acelasi timp atat de tarziu… Nu imi pot da seama exact ce e bine si ce e rau… ce merita si ce nu… Ce e de facut mai departe?

Cu siguranta ti s-a intamplat si tie… stiu!
De ce trebuie sa fie asa? De ce totul e atat de ciudat? De ce niste simple intrebari precum “ce anume?”, “de ce?”, “cum?” sau “ce vrei?” imi par atat de grele? De ce nu pot gasii un raspuns? De ce cateodata ne e frica sa facem unele lucruri? De ce, si iar de ce!

O liniste totala, mai mult apasatoare si grea imi inunda mintea – ma sufoca..
NIMIC… asta gasesc in gandurile mele acum, iar nimicul asta ma retine pur si simplu in loc intr-o temnita, imi goleste capul, imi sterge gandurile, ma lasa pur si simplu in ceata… Ce sentiment oribil!

Image Hosted by ImageShack.us

Pe bune, incerc sa ma gandesc la ceva…sa spun ceva… sa fac ceva… sa-mi pun anumite intrebari si sa-mi dau
singura raspunsuri si din nou, NIMIC… n-am nimic in minte… uneori am impresia k am luat-o razna, ca sunt nebuna!
… mai fac un pas… si inca unul!

Pe bune, incerc sa ma gandesc la ceva… sa spun ceva… sa fac ceva… sa-mi pun anumite intrebari si sa-mi dau singura raspunsuri si din nou, NIMIC… n-am nimic in minte… uneori am impresia k am luat-o razna, ca sunt nebuna!

… mai fac un pas… si inca unul!

Un perete de tacere il am in fata ca obstacol… nu exista eliberare… si ceea ce se numeste viata… este uneori, prea greu de suportat…

… un tipat surd in tacere: “Ce rost are?”
…nici un raspuns… nu s-a intors NIMIC!

Cineva drag imi spunea sa ma eliberez, sa nu ma mai chinui de una singura si sa nu ma mai agit… Nu pot! Cica totul este trecator iar timpul le v-a rezolva pe toate… Nu mai am rabdare! Imi spunea ca lucrurile se pot schimba incetul cu incetul… Oare e adevarat?!

Nu incerca sa intelegi “sfarsitul..”

“Un gand printre Nimic”…teama ca intr-o zi o sa fiu doar o amintire!

Continui sa ranesc suflete ce ma iubesc!

Totul pare este… tulbure!