Am obosit…

Am obosit si vreau sa ratacesc in uitare,
sa nu mai stiu nimic:
de ziua de maine,
de lacrima ce s-a oprit undeva, pe sufletul meu,
de bucurie,
de tine viata chiar.

Am obosit si-mi pare
ca sunt cu veacuri mai batrana decat sunt,
povara anilor imi pare grea
si-as vrea sa ratacesc in nemurire undeva

C-am obosit…

Inima taci si alearga!

Sufletul imi pulseaza in piept, inima imi inunda trupul, gandul imi zburda numai pe carari de el stiute, in speranta intampinarii unui “soare” puternic cu bratele zdravene, care sa ma arunce cu putere pe spate si sa ma sarute cu patos pe tot chipul, pe tot corpul… Un soare care sa ma dezmierde, sa ma resfete, sa ma alinte… care sa-mi lumineze pasii in fiecare traire, gand, iluzie sau vis!

Ma trec fiori prin tot corpul dar mi-e frica sa-mi intorc privirea. Stiu ca acolo, printre franturi de nori se strecoara timide, cateva raze ce ma imbata cu speranta si iluzii si imi lasa inima flamanda sa tanjeasca, sa se linga pe degete…

Inima-mi vesnic nemultumita, avara dupa iubire… nu mai vrea sa se mai incurce cu jumatati de masura, timpul e prea scurt ca sa-si mai poata permite asa ceva…

…Iar eu… eu ii voi da sufletului libertate, inimii speranta, gandului incurajare si am sa ma pierd in bratele timpului. Am sa-l las sa-si treaca mana prin sufletul meu, sa mi-l ravaseasca si apoi sa-l linisteasca exact ca pe o adiere molcoma de vant.

E vant si este vara si ceru-mi spune: ” Fugi, ca eu platesc!”.

 

Si cat sa mai iert…

E clar! S-a umplut paharul.

Oamenii cred, au impresia si li se pare ca…
Toti isi gasesc justificarile in asta.
Si-si traiesc adevarurile lor mici cu care vor sa faca judecati mari .

Ceea ce supara cel mai tare este ca oricat ai incerca sa te pui in cap, sa tipi, sa urli, sa te zbati in dorinta de a te afirma ca om si de a-ti spune punctul de vedere este in zadar.
Daca nu este CUM TREBUIE, pai nu este cum trebuie… daca NU ESTE CA TINE pai cum ai putea tu indrazni sa spui ca ai dreptate?! Omul a-tot-stiuitor, oamenii incapatanati, agresiv-verbal trebuiesc lasati cu ale lor, in ale lor.

Daca nu crezi si nu faci un lucru, nu esti in “target”…
Daca nu-ti spui parerea – de ce taci? ; daca o faci – nu e bine!;
Daca nu faci un lucru – nu esti in stare; daca il faci – s-ar fi putut si mai bine;
Daca nu oferi un minim serviciu – esti nesimtit si nerecunoscator; daca il faci – nu il ia nimeni in calcul…
Daca esti rau – nu ai suflet; daca ai suflet esti luat de prost…  si atunci cum mama dracu’ s-o mai dai?!

Primesti sageti si din stanga si din dreapta, si iti doresti ca sufletul si inima ta sa-ti fie imune, sa-ti reziste vitejeste pe front si sa iasa din lupta invingatoare, fara prea multe zgarieturi… dar vezi tu, pansamentele… pansamentele, cu ele ce se intampla?!

Oamenii…
Ei inca nu stiu ca de fapt “pe pamant tot ce exista mai are nevoie din cand in cand si sa planga”
Ca sa poata ierta…
Ca sa poata uita…
Ca sa nu i se usuce ochii…

Eu am plans in viata asta destul… ca sa va pot ierta acum pe toti.

__________ . _ . __________

Rece si pal.

… nu-mi mai gasesc drumul catre casa… ratacesc prin ganduri… ratacesc pe strazi, prin vise goale, iluzii, aspiratii si sperante…
E furtuna in ochii mei, e un taifun in sufletul meu… ca un ocean fara apus si rasarit… gol si rece.

Nu mai am o lume a mea, nu mai fac parte din niciuna, asta simt. Nu am cum sa ma incadrez nicaieri, iar la mijloc nu gasesc nimic.

Nu pot!

Nu pot… dar cu dragoste voi fi alaturi de tine!

Nu pot sa-ti dau solutii pentru toate problemele vietii, nu am raspunsuri pentru indoieli si temeri,
dar pot sa te ascult si sa particip la zbuciumul tau…

Nu pot sa schimb trecutul si nici viitorul tau.
Dar cand vei avea nevoie de mine voi fi alaturi de tine!

Nu pot sa te opresc sa nu te impiedici. Dar pot sa-ti ofer mana, sa te ajut sa nu cazi.
Bucuriile, victoriile si succesele tale, nu sunt ale mele. DAR sunt foarte bucuroasa cand te vad fericit!

Nu-ti judec deciziile pe care le iei in viata.
Ma limitez sa te sustin, stimulandu-te si ajutandu-te, daca imi vei cere asta.

Nu pot sa-ti fixez limitele activitatii tale dar iti ofer sansa necesara pentru a spera la mai mult.

Nu pot evita sa suferi cand o durere iti va rupe sufletul.
Dar pot plange impreuna cu tine, iti pot aduna bucatile sufletului, ti le pot aseza din nou intr-un intreg …iar tu vei fi din nou bucuros de viata!

Nu pot sa-ti spun cine esti si nici cine ar trebui sa fii.
Pot numai sa te iubesc asa cum esti… si sa fiu prietena ta.

Nu pot… dar sunt foarte fericita daca undeva acolo, in sufletul tau, las o urma de bucurie!

Moment in intuneric.

Talpile goale pasesc incet, de parca le-ar fi teama sa nu striveasca momentul crezut amintire. E intuneric, dar nu mi-e frica. Cunosc intunericul acesta, stiu cati pasi sunt pana la usa si inapoi pana la pat. Pasesc incet, iar talpile imi suna a ieri.
Mi-e frig si imi caut zadarnic refugiu sub paturi. Mi-e frig din suflet. E el. El ma cunoaste, imi stie picioarele vesnic reci cu mult inainte sa le simta si prin somn, prin vis, mi le incalzeste in palme.

Ii sarut pleoapele si-i las bataile inimii sa-mi mangaie urechea.
Nu inteleg ce vrea sa imi spuna, dar imi place sa ascult…

Melodie care te face sa regreti ca noaptea e aproape iar tu vrei mai mult!

Dar daca pleci, te insotesc!

Striveste-mi lacrima-ntre gene, striveste-mi ultimul sarut, ca am jucat pe atatea scene,
doar roluri dintr-un teatru mut…
Striveste-mi visele in palma, striveste-mi sufletul sub pasi,
caci a venit ultima iarna si in omat poti sa ma lasi…
Striveste-mi lacrima iubirii, striveste-mi si privirea-n zori
dar nu uita ca fericirii i se cuvin atatea flori!
Striveste-mi lacrima-ntre valuri, striveste-mi viata in zapezi
Si vino-apoi cantand pe maluri din cand in cand sa ma mai vezi…
Striveste-mi clipele in noapte,
striveste-mi noptile in zori,
ca ultimele mele soapte se pierd incet, printre ninsori…
Striveste-mi gandul si-amintirea, striveste-mi ochii mei caprui si-n veci
sa nu-ti intorci privirea ca m-ai uitat de atatea ori…

Noi am jucat pe atatea scene, doar roluri dintr-un teatru mut,
Striveste-mi lacrima-ntre gene, striveste-mi ultimul sarut…