Epilog.

Nu te-am visat niciodata, nu te-am dorit… nu am vrut nici macar o particica din tine.
Te-am spulberat cu gandul, cu ochii, cu sufletul.
Nu te-am vrut, nici acum nu te vreau… dar existi…
Te-ai nascut din absenta viselor mele si traiesti prin uciderea mea. [atat de lenta si dureroasa]
Nu te-am vrut, nici acum nu te vreau… dar ma cuprinzi atat de altfel, imi cuprinzi gandul, ochii, sufletul…
Ma ucizi cu propriile mele arme!
Nu te-am vrut, nici acum nu te vreau… dar existi…
Ratacesti in intunericul fiintei mele, ma atingi cu lumina, imi canti suferinta si ma conduci spre uitare!

Advertisements

2:37AM… un gand printre NIMIC!

E atat de devreme dar in acelasi timp atat de tarziu… Nu imi pot da seama exact ce e bine si ce e rau… ce merita si ce nu… Ce e de facut mai departe?

Cu siguranta ti s-a intamplat si tie… stiu!
De ce trebuie sa fie asa? De ce totul e atat de ciudat? De ce niste simple intrebari precum “ce anume?”, “de ce?”, “cum?” sau “ce vrei?” imi par atat de grele? De ce nu pot gasii un raspuns? De ce cateodata ne e frica sa facem unele lucruri? De ce, si iar de ce!

O liniste totala, mai mult apasatoare si grea imi inunda mintea – ma sufoca..
NIMIC… asta gasesc in gandurile mele acum, iar nimicul asta ma retine pur si simplu in loc intr-o temnita, imi goleste capul, imi sterge gandurile, ma lasa pur si simplu in ceata… Ce sentiment oribil!

Image Hosted by ImageShack.us

Pe bune, incerc sa ma gandesc la ceva…sa spun ceva… sa fac ceva… sa-mi pun anumite intrebari si sa-mi dau
singura raspunsuri si din nou, NIMIC… n-am nimic in minte… uneori am impresia k am luat-o razna, ca sunt nebuna!
… mai fac un pas… si inca unul!

Pe bune, incerc sa ma gandesc la ceva… sa spun ceva… sa fac ceva… sa-mi pun anumite intrebari si sa-mi dau singura raspunsuri si din nou, NIMIC… n-am nimic in minte… uneori am impresia k am luat-o razna, ca sunt nebuna!

… mai fac un pas… si inca unul!

Un perete de tacere il am in fata ca obstacol… nu exista eliberare… si ceea ce se numeste viata… este uneori, prea greu de suportat…

… un tipat surd in tacere: “Ce rost are?”
…nici un raspuns… nu s-a intors NIMIC!

Cineva drag imi spunea sa ma eliberez, sa nu ma mai chinui de una singura si sa nu ma mai agit… Nu pot! Cica totul este trecator iar timpul le v-a rezolva pe toate… Nu mai am rabdare! Imi spunea ca lucrurile se pot schimba incetul cu incetul… Oare e adevarat?!

Nu incerca sa intelegi “sfarsitul..”

“Un gand printre Nimic”…teama ca intr-o zi o sa fiu doar o amintire!

Continui sa ranesc suflete ce ma iubesc!

Totul pare este… tulbure!