Te-ai trezit in vreo dimineata…

V-ati trezit in vreo dimineata simtind ca v-ati putea intinde catre visele voastre? – Eu DA.

V-ati trezit in vreo dimineata sperand ca, macar unul din visele voastre sa prinda aripi si sa devina realitate? – Eu DA.

V-ati trezit in vreo dimineatza dorind cu ardoare sa puteti imbratisa pe cineva care a fost odata
in viata voastra si acum nu mai este? – Eu DA.

V-ati trezit in vreo dimineata tanjind dupa un zambet cald si cateva cuvinte sincere? – Eu DA.

V-ati trezit in vreo dimineata gandind ca daca ati fi ales un alt drum intr-un moment de rascruce
viata voastra ar fi fost o cu totul si cu totul alta? – Eu DA.

V-ati trezit in vreo dimineata vrand inapoi toate visele la care ati renuntat? – Eu DA.

V-ati trezit in vreo dimineata cautand un mod bun de a alina o suferinta si de a aduce o bucurie unei persoane dragi din viata voastra? – Eu DA.

V-ati trezit in vreo dimineata visand la Feti Frumosi sau Zane Cosanzene alaturi de care sa traiti o frumoasa poveste… cu happy end tinand pana la adanci batraneti? – Eu DA.

V-ati trezit in vreo dimineata luptand cu propriile ganduri si propria persoana? – Eu DA.

 

Nici TU, nici EU, nu putem renunta la obiceiurile noastre.
Mi-s gandurile cleioase de somn,
Noapte buna cititorule.

Advertisements

Eu mi-am facut treaba…

Pana unde poate merge rabdarea? Cat poate rezista si indura un suflet de om?
Cat timp trebuie sa-ti pierzi asteptand un lucru care e posibil sa vina, sa se intample… sau poate ca nu?!

Spun eu… Rabdarea, ca toate celelalte, are si ea o limita! Cand ajungi sa spui STOP inseamna ca timpul a expirat!

Eu, am facut prea multi pasi, m-am implicat poate mai mult decat trebuia, am incercat sa influentez, sa grabesc lucrurile… am sperat, am primit dezamagiri in schimb, am continuat sa ma injosesc, m-am trezit si am spus STOP!

Da, STOP! Eu atat am putut sa fac, mai mult nu am cum sa influentez lucrurile si sincer nici nu mai vreau, ar insemna sa ma injosesc in continuare, si stau si ma gandesc, si pun in balanta si ma intreb “Oare mai merita? Mai are rost?”

La intrebarea asta, raspunsul n-ar trebuii sa-l dau eu. De fapt, nici nu-l am…

Intr-adevar, in toata “compozitia” asta poate eu am fost cea care nu a citit inainte sa incepem sa amestecam ingredientele, reteta din “cartea de bucate.” Da, ok… E mai indicat sa spun ca eu am gresit, ok… dar vezi tu, nici eu si nici tu nu am stiut sa dregem compozitia pana la final si aceasta s-a taiat.

Am pierdut… am pierdut amandoi, dar eu spre deosebire de tine (da, tu cel care spui ca nu stiu ce am avut langa mine si ca nu am stiut sa apreciez) am inima impacata ca am tot incercat sa remediez unele lucruri.
Nu am iesit in dezavantaj – am primit ceva in schimb… am primit nepasare, detasare, indiferenta…
Intr-un final am obosit… stop.

Am facut destule mutari in avans, urmatoarea miscare nu-mi apartine… e a ta – asta in cazul in care jocul nu s-a sfarsit!

In pauza jocului nu-mi ramane altceva de facut decat sa-mi continui drumul prin aceasta lume numita viata, sa-mi focalizez atentia pe lucruri constructive care sa-mi tina mintea ocupata si…

… putin cate putin in fiecare zi… (ca sa citez pe cineva :)) “o sa fie bine!”
Va fi bine cu siguranta… daca nu acum – in curand lucrurile se vor schimba! Evoluam…

Pana una alta, invata sa fi un barbat hotarat si ia decizii mai intai pentru tine (sa-ti fie bine) si apoi pentru ceilalti.
Viata e scurta, nu e timp de pierdut, de asteptat… ia masuri.
Eu am facut tot ce mi-a stat in putinta… mai mult nu mai am ce face.

Si DA, seni cok ozledim.

… ne va fi dor unul de altul.

sper sa se inteleaga esenta.


Oboseala… agonie!

” – Am obosit sa tot incerc sa par puternica, sa par vesela…
Am obosit sa tot incerc sa ma indragostesc, sa ma amagesc…
Vreau sa pot renunta.
Eu nu am dreptul sa renunt?!

– De ce sa renunti? Explica!
Poate gasim o solutie impreuna.

– Nu avem cum sa gasim, nu avem cum.
Candva, am fost rau bolnava. Credeam ca, daca adorm, nu ma mai trezesc. Stii ce obisnuiam sa fac?
Puneam ceasul sa sune. La fiecare jumatate de ora.
Cand ma trezeam, ma bucuram ca mai traisem o jumatate de ora.
… inca o jumatate de ora. Pana se facea dimineata.
Acum nu mai vreau sa pun ceasul sa sune.

– Dar trebuie s-o faci.

– Nu, exact asta iti spun. A sosit timpul sa dorm!
Tu nu ai nicio vina. Tu esti puternic, plin de viata… toti sunteti la fel. Eu nu… Eu am obosit.
Hai, du-te! Du-te si alatura-te altora!”

[Ezel.]