Am obosit…

Am obosit si vreau sa ratacesc in uitare,
sa nu mai stiu nimic:
de ziua de maine,
de lacrima ce s-a oprit undeva, pe sufletul meu,
de bucurie,
de tine viata chiar.

Am obosit si-mi pare
ca sunt cu veacuri mai batrana decat sunt,
povara anilor imi pare grea
si-as vrea sa ratacesc in nemurire undeva

C-am obosit…

Rece si pal.

… nu-mi mai gasesc drumul catre casa… ratacesc prin ganduri… ratacesc pe strazi, prin vise goale, iluzii, aspiratii si sperante…
E furtuna in ochii mei, e un taifun in sufletul meu… ca un ocean fara apus si rasarit… gol si rece.

Nu mai am o lume a mea, nu mai fac parte din niciuna, asta simt. Nu am cum sa ma incadrez nicaieri, iar la mijloc nu gasesc nimic.

Intoarce-te odata… de oriunde ai fi!

Ne e dor de “vechea” Alinwtza.
Ne e dor sa stam cu ea de vorba…
Stii ce ne lipseste cel mai mult? – rasul ei.

A trecut atat de mult timp de cand nu am mai auzit-o razand in hohote…
Bine, nu voi insista sa-mi spui exact ce se intampla.
Dar macar ai grija de tine Alinwtza; du-te si priveste-te in oglinda!

Parca ai fi o copie lipsita de culoare a vechei Alinwtze!
Din cauza asta te plimbi inconjurata de un nor de ceata. Ca sa nu se vada ca esti alta!
Nu ne mai privesti in ochi ca sa nu se vada ca-ti lipseste stralucirea din privire?!?
Din aceasta cauza te porti de parca ai fi langa noi, cand tu de fapt… nu esti aici??!

Unde esti, Alinwtza?

Intoarce-te odata… de oriunde ai fi!


Ratacire… timpuriu…

M-am uitat la toate din aceasta lume, la tot ce a trecut pe langa mine mai repede sau mai incet, lucruri pe care le-am analizat si lucruri la care am ramas oarecum indiferenta, lucruri care m-au afectat intr-o masura mai mare sau mai mica, lucruri pe care nu le-am bagat in seama sau care au durut…

.


Am vazut aproape tot ce se putea vedea in lumea asta, binele si raul laolalta, am vazut chiar si cum ar putea arata fericirea, am tinut-o candva in causul palmelor, dar mi-a
scapat printre degete.

Au fost promisiuni pe care nimeni nu le-a respectat, poate nici eu, dureri pe care le-am alinat si dureri la care am ramas rece pentru ca nu le puteam stapani nici macar pe ale mele, lacrimi pe care le-am varsat si lacrimi pe care le-am inghitit oricat de amare erau.

Au existat usi pe care nu le-am deschis si usi pe care nu le-am inchis, insa alegerile au fost din punctul meu de vedere cele corecte.

Am abandonat iubiri sau prietenii sau ele m-au abandonat pe mine… si imi dau seama ca exista vise pe care nu le-am trait, nu le regret si nici nu le vreau. Am vazut tot ce mi s-a oferit si nu am putut accepta… ca si ce nu mi s-a oferit… si as fi vrut sa accept.

Am vazut in ganduri tot ce ar fi vrut fiecare sa spuna, insa acele cuvinte nu au ajuns la mine niciodata, la fel ca si multele cuvinte pe care ar fi trebuit sau nu sa le rostesc, dar care
au ramas numai in mintea mea.

Nu-mi amintesc daca am iubit… imi amintesc doar visele sale.

Nu-mi dadeam intotdeauna seama daca se apropia sau se indeparta, uneori cred ca facea toate astea in acelasi timp. Imi doresc din nou sa cunosc linistea pe care am cunoscut-o cand i-am privit indelung chipul.

Poate daca mi s-ar aduce chipul sau inapoi acum, ar fi mult mai usor sa aflu din nou chipul pe care stiam ca l-am pierdut: Chipul meu.