Nesansa de a nu fi barbat…

Ma intreb: de ce am avut nesansa de a nu fi barbat?

Caci de eram barbat as fi fost cu totul si cu totul altfel, as fi iubit femeia nu pentru frumusetea ei, ci pentru feminitatea pe care o degaja.
Pentru zambetul ascus in spatele durerii cand i-as fi spus o mica minciuna; pentru lacrima din ochi aparuta de dorul meu, uitand in ignoranta mea masculina sa o sun azi.

As fi iubit felul ei de a ma iubi.

As fi dorit sa-i fiu in preajma dimineata, sa o admir alergand prin casa cu parul cifulit sa-mi pregateasca micul dejun. Sa o admir imbracandu-se decent pentru a merge catre serviciu si sa mi-o inchipui in rochita aceea sexy in care am vazut-o aseara. Sa o admir, tragand cu ochiul pe gaura cheii, cand se piteste in baie pentru a-si rimela genele sau a-si farda obrazul pe care mi-am asternut in noapte sarutul.

Ce sarut timid! imi era teama sa nu o trezesc. Imi era teama ca dorul de pe buzele mele va vibra atat de tare incat ii voi tulbura visul.
Sigur eram in visul ei, caci zambea.

Daca as putea intelege cat iubeste o femeie…
Daca as putea intelege cata dragoste este in acceptarea gesturilor mele,
a vorbelor mele, a intalnirilor mele cu prietenii, a tot ceea ce fac…

Daca as fi fost barbat de asta as fi iubit-o. Pentru ca e femeie!

Advertisements