Liniste. Zumzet… tacere am spus!

Lampa de pe birou mi-a devenit de ceva timp un bun prieten… ma priveste, ma asculta si nu scoate nici un sunet,
nu schiteaza nimic, nu ma critica, nu ma atentioneaza si nu imi reproseaza nimic, doar tace si asculta…
cateodata mai imi zambeste… si atat.

Se vorbeste despre tacere… hmm… m-am tot gandit cum as putea scrie despre tacere… mi-am tot scormonit
prin ‘nauntru sa gasesc cuvintele cele mai potrivite cu care sa exprim ceea ce numesc eu “tacere” dar pana acum
nu prea aveam idee cum sa incep si cum sa spun…
Astazi (de fapt nu de astazi, acum ceva timp) am descoperit ca nu de putine ori ma surprind scufundandu-ma cu totul in aceasta tacere, unde, prefer sa stau eu (numai eu) si cu gandurile mele care deasemenea tac… si sa
ascultam cateva note muzicale care, de acolo de undeva, din fundal insista sa aline catusi de putin atmosfera.

Am observat ca atunci cand ma supar, cand ceva nu imi convine sau pur si simplu, cand am o stare iritanta,
obisnuiesc sa ma inchid in carapacea mea unde nimeni si nimic nu ma mai atinge, unde nimic nu mai conteaza
si sa stau acolo mult si bine…
De cele mai multe ori ma supar pe mine, ma enervez pentru ca acum sunt fericita si sar cat pot de sus de bucurie,
iar in momentul urmator intreg cerul a cazut deasupra mea
…nori negri, ploi si tunete… e trist… si de fiecare data ma cert, dar fara nici un rezultat!

In ultimul timp tacerea a fost refugiul meu, de multe ori am preferat sa tac decat sa vorbesc,
parca odata cu acele cuvinte as fi pierdut si o parte din mine, parca odata cu aerul mi-as fi dat si viata.
Sunt momente in care stau si nu pot sa misc macar un deget sau sa scot macar un sunet, sunt constienta de asta si incerc din rasputeri sa fac ceva in momentele respective dar parca nu reusesc, vreau sa fug, dar este greu,
vreau sa vorbesc dar cuvintele nu vor sa iasa, ca si cum ar fi amenintate de ceva si se inghesuie spre iesire,
insa niciunul nu indrazneste sa faca “pasul”.

Oamenii din jurul meu mi-au demonstrate ca uneori e mai bine sa taci si sa asculti decat sa vorbesti mult si fara rost… ca tacerea intr-adevar este de aur.
Pe altii uneori nu am reusit sa-i inteleg, dar avand in vedere ca nu ma inteleg nici pe mine,
cum as putea sa ii inteleg pe ei?! Pe altii i-am auzit spunand ceva si peste un timp altceva, dar asta cred ca se scuza,
avand in vedere ca poate toti facem acelasi lucru la un moment dat…
Suntem oameni si oameni (ar fi ideal daca am fi doar oameni)… Sunt oameni care se baga chiar si acolo unde nu ar trebui ,care habar n-au despre ce vorbesc, dar vorbesc, pentru ca au impresia ca stiu totul, ca au perfecta dreptate si ca o pot face, oameni care cred cu tarie ca au dreptul sa critice si sa dea sfaturi… oameni si oameni…
Mi-ar lua o viata intreaga sa vorbesc despre ei si tot nu as termina!

… si cati se dau normali si de fapt, nu sunt!

Ahh dar vorbeam de tacere… Asadar, pe mine tacerea ma ajuta… sau poate nu, insa imi place sa cred ca ma ajuta, ma tine departe de “galagie”, de critici si de alte cele…

Cred ca m-am pierdut in ganduri acum… insa mi-am adus aminte de doua citate: “Vorbeste putin, cand trebuie si ce trebuie!” si “Oamenii sunt ceea ce par.”
… si continui sa ma scufund mai tare in tacerea mea… cred ca e cel mai bine…
Ce bine e ca am oblong la fata ca sa-l pot trage cand vreau!

Lampa de pe birou stie ce scriu acum si imi da dreptate… la fel face si ea… stie atat de multe si totusi…
…pastreaza linistea! A da, si din cand in cand, imi mai zambeste…!

Shhht! TACERE am spus.

Advertisements

De Craciun… – File de poveste II.

Mos Craciun cu plete dalbe,
A sosit de prin nameti
Si aduce daruri multe
La fetite si baieti…

Simtiti?! Vine Craciunul!
E timp de sarbatoare, de cadouri, de colinde…

Priviti?!Vazduhul e plin de stele, de nea, de clinchet de clopotei. Tot ce lipseste e bucuria neprihanita din sufletele voastre. Acum, de Craciun poate ca e momentul sa lasati grijile la o parte, sa va desprindeti din hora activitatilor stresante de zi cu zi si sa intrati in jocul sfant al sarbatorii… Sa primiti colindatorii, sa faceti cadouri speciale pentru cei dragi, sa faceti oameni e zapada, sa impodobiti bradul!

Craciunul e sarbatoarea noastra, a tuturor. E sarbatoarea care ne apropie si ne da ocazia de a porni din nou, cu voie buna, cu sufletul deschis, pe drumul vietii. Este un nou inceput pentru fiecare dintre noi, pentru fiecare familie. De Craciun ne adunam cu totiii in jurul bradului, cantam colinde, glumim si ne uram sanatate, prosperitate si impliniri. De Craciun iubim si simtim nevoia sa fim iubiti.

Pun pariu ca v-ati intrebat macar o data cine este
Mos Craciun sau de unde vine el?

Se spune ca Mosul vine din Nordul indepartat pentru a adduce daruri celor care au fost cuminti. Dupa cum spune si cantecelul, Mos Craciun este un batran rotofei, cu plete dalbe si cu o barba mare; este imbracat intr-o tunica rosie imblanita si incins cu o curea lata din piele. Se povesteste ca acasa la el, la Polul nord, mos Craciun are un atelier in care se fac jucarii si tot el are o lista cu copii cuminti si una cu cei rai. Mosul primeste scrisori de la copii din intreaga lume si incearca sa le indeplineasca tuturor dorintelor. Se mai spune ca, in timpul lunilor de vara, casa si fabrica de jucarii a Mosului sunt ascunse in gheata si zapada de la Polul Nord.

In Ajunul Craciunului, noi toti copii si oamenii mari cu suflete de copii il asteapta pe Mos sa coboare pe horn, sa se scuture de funingine si sa ne intrebe: “Sunt cumva copii cuminti aici?“.
Iar noi sa raspundem entuziasmati si nerabdatori sa ascultam povestea despre lunga si greaua sa calatorie:
Da! Sigur ca da, toti am fost copii cuminti!“.

Daca inca va mai intrebati ce e Craciunul, cred ca cel mai apropiat raspuns
il veti gasii in inimile voastre, poate intr-o seara de decembrie…
Trebuie sa fim constienti ca e o zi in fiecare an cand vine spre noi un gand, ceva care nu poate fi cuprins in vorbe, ceva care poate fi inteles doar cu sufletul, ceva care ne indeamna la blandete,
la generozitate, intelegere si iertare.

De Craciun imbracati-va in haina de sarbatoare, fiti mai buni, mai blanzi, mai aproape de Dumnezeu, care nu poate fi vazut decat cu ochiul sufletului.

E decembrie… iar lumea e cuprinsa deja de o frenezie nestapanita…

Craciun Fericit draga cititorule, tie si familiei tale…