Si cat sa mai iert…

E clar! S-a umplut paharul.

Oamenii cred, au impresia si li se pare ca…
Toti isi gasesc justificarile in asta.
Si-si traiesc adevarurile lor mici cu care vor sa faca judecati mari .

Ceea ce supara cel mai tare este ca oricat ai incerca sa te pui in cap, sa tipi, sa urli, sa te zbati in dorinta de a te afirma ca om si de a-ti spune punctul de vedere este in zadar.
Daca nu este CUM TREBUIE, pai nu este cum trebuie… daca NU ESTE CA TINE pai cum ai putea tu indrazni sa spui ca ai dreptate?! Omul a-tot-stiuitor, oamenii incapatanati, agresiv-verbal trebuiesc lasati cu ale lor, in ale lor.

Daca nu crezi si nu faci un lucru, nu esti in “target”…
Daca nu-ti spui parerea – de ce taci? ; daca o faci – nu e bine!;
Daca nu faci un lucru – nu esti in stare; daca il faci – s-ar fi putut si mai bine;
Daca nu oferi un minim serviciu – esti nesimtit si nerecunoscator; daca il faci – nu il ia nimeni in calcul…
Daca esti rau – nu ai suflet; daca ai suflet esti luat de prost…  si atunci cum mama dracu’ s-o mai dai?!

Primesti sageti si din stanga si din dreapta, si iti doresti ca sufletul si inima ta sa-ti fie imune, sa-ti reziste vitejeste pe front si sa iasa din lupta invingatoare, fara prea multe zgarieturi… dar vezi tu, pansamentele… pansamentele, cu ele ce se intampla?!

Oamenii…
Ei inca nu stiu ca de fapt “pe pamant tot ce exista mai are nevoie din cand in cand si sa planga”
Ca sa poata ierta…
Ca sa poata uita…
Ca sa nu i se usuce ochii…

Eu am plans in viata asta destul… ca sa va pot ierta acum pe toti.

__________ . _ . __________

Rece si pal.

… nu-mi mai gasesc drumul catre casa… ratacesc prin ganduri… ratacesc pe strazi, prin vise goale, iluzii, aspiratii si sperante…
E furtuna in ochii mei, e un taifun in sufletul meu… ca un ocean fara apus si rasarit… gol si rece.

Nu mai am o lume a mea, nu mai fac parte din niciuna, asta simt. Nu am cum sa ma incadrez nicaieri, iar la mijloc nu gasesc nimic.

De-as muri maine…

De-as muri maine, in intuneric si singuratate,
Ca ultima dorinta inainte de a-mi pierde sufletul
Eu m-as ruga la cer, fara sa stiu de-i vis sau realitate
Sa te mai simt aproape, sa iti mai vad macar o data chipul…
Lacrimi dulci s-ar prelinge pe obrajii mei reci
Si ar face ca rasuflarea-mi intretaiata de speranta
Sa imi dea puterea pe care n-am avut-o in veci,
Cu moartea in fata as simtii c-am mai trait o viata…!
De ti-as simti mana pe fata mea slabita de vreme
Si as putea ca ochii sa tii vad plangandu-mi tacerea
Poate as putea infrange cruda moarte si crancena durere
Ce ar incerca sa-mi rapeasca viata odata cu iubirea…
Poate caldura sufletului tau ar fi destul de puternica
Sa topeasca gheata adunata in adancul inimii mele incatusate,
Poate visul din tine ar face ca existenta-mi platonica
Sa renasca din cenusa cum un vis se cladeste pentru realitate.
De ce cand toate mi se par aiurea si nimic nu e real,
Cand cuprinsa de vicisitudine, ma prabusesc in vis,
Nu mi-esti aproape, iar sufletul nu mi-e real
Sa te uite, sa ma ridic din acest vag si nesfarsit abis?
De ce cand lumea pare sa nu mai existe pe Pamant
Si ca minunea vietii s-a stins de-acum inainte,
Ma simt ca un desert impus sapat adanc de vant
Ce nu-si gaseste ploaia dincolo de toate aceste cuvinte?
Daca pentru a te mai vedea o singura data si atunci trecator,
Daca pentru a-ti simtii parfumul de inger si demon,
sa renunt la tot ce am mai scump pe lume, la viata si sa mor…
M-as arunca in foc si as lasa Pamantul pentru Cer!
Si l-as ruga pe Cel de sus ca sufletu-mi intunecat
De-atata durere si dragoste neimplinita de patima mortii
In loc de inger pazitor, fara sentimente, fara de pacat
Sa ma transforme intr-o stea pe cerul negru al sortii,
Sa te privesc in fiecare noapte si sa te veghez de aproape…
Si atunci sfarsitu-mi mi se va parea mai dulce ca trairea,
Caci am lasat fiinta-mi pentru tine si am ratacit departe
Ca sa gasesc linistea rapita de-al tau chip si sa gasesc iubirea!

 

 

Pareri ale inteleptilor…

FERICIREA – “Atunci cand cele doua lumi intre care ratacesc inimile noastre se intalnesc din cand in cand, intr-o scurta si amagitoare apropiere.” (Th. Mann)

LACRIMILE – “Nu sunt boabele de roua ce stralucesc pe flori, nu sunt margaritarele ce atarna de genele lungi ale indragostitilor, sunt picaturi topite ale plumbului nenorocirii.” (Al. Macedonski)

VIATA – “Un accident sumbru intre doua somnuri infinite.” (Alfred de Vigny)

MOARTEA – “Numai tacerea sau adoratie pot egala in inaltime demnitatea mortii.” (Alfred de Vigny)

DRAGOSTEA – “Un ocean incomensurabil, monoton pentru spiritele incomplete, izvor de nesfarsite contemplatii pentru marile spirite.” (T.Cutlic)

 

Sursa – Intelepciune.ro


Aseara au curs lacrimi.

Aseara a plans…

A plans pentru ca procesul prin care a devenit femeie a fost dureros. A plans pentru ca nu mai era un copil, cu credinta lui oarba. A plans pentru ca ochii ei au vazut realitatea.
A plans pentru ca nu mai putea sa creada si adora sa creada, ii placea sa-si imagineze lucrurile asa cum credea ea ca ar trebui sa fie.

Inca mai poate iubi cu pasiune fara a crede.

A plans pentru ca de-acum inainte va plange mai putin. A plans pentru ca si-a pierdut durerea si nu este inca obisnuita cu absenta ei.

Ratacire… timpuriu…

M-am uitat la toate din aceasta lume, la tot ce a trecut pe langa mine mai repede sau mai incet, lucruri pe care le-am analizat si lucruri la care am ramas oarecum indiferenta, lucruri care m-au afectat intr-o masura mai mare sau mai mica, lucruri pe care nu le-am bagat in seama sau care au durut…

.


Am vazut aproape tot ce se putea vedea in lumea asta, binele si raul laolalta, am vazut chiar si cum ar putea arata fericirea, am tinut-o candva in causul palmelor, dar mi-a
scapat printre degete.

Au fost promisiuni pe care nimeni nu le-a respectat, poate nici eu, dureri pe care le-am alinat si dureri la care am ramas rece pentru ca nu le puteam stapani nici macar pe ale mele, lacrimi pe care le-am varsat si lacrimi pe care le-am inghitit oricat de amare erau.

Au existat usi pe care nu le-am deschis si usi pe care nu le-am inchis, insa alegerile au fost din punctul meu de vedere cele corecte.

Am abandonat iubiri sau prietenii sau ele m-au abandonat pe mine… si imi dau seama ca exista vise pe care nu le-am trait, nu le regret si nici nu le vreau. Am vazut tot ce mi s-a oferit si nu am putut accepta… ca si ce nu mi s-a oferit… si as fi vrut sa accept.

Am vazut in ganduri tot ce ar fi vrut fiecare sa spuna, insa acele cuvinte nu au ajuns la mine niciodata, la fel ca si multele cuvinte pe care ar fi trebuit sau nu sa le rostesc, dar care
au ramas numai in mintea mea.

Nu-mi amintesc daca am iubit… imi amintesc doar visele sale.

Nu-mi dadeam intotdeauna seama daca se apropia sau se indeparta, uneori cred ca facea toate astea in acelasi timp. Imi doresc din nou sa cunosc linistea pe care am cunoscut-o cand i-am privit indelung chipul.

Poate daca mi s-ar aduce chipul sau inapoi acum, ar fi mult mai usor sa aflu din nou chipul pe care stiam ca l-am pierdut: Chipul meu.