Aberatii.

Dansez samba prin gandurile tale
Ma joc cu ele,
Ma ascund printre ele,
Si te mai rog din cand in cand sa nu ma alungi.

Dimineata ma trezesc si alerg cu ele
Apoi noaptea ma-nvelesc cu ele…
Sunt gandurile tale in mainile mele.

Dor nesfarsit…

dor nesfarsit
dor de nu stiu ce
si vreau si nu vreau
si cuvant si necuvant
si sa ma tac intr-o imbratisare
de care sa nu ma tem
sunt asa de eu in ale mele
intr-o lume numai a mea
incat nici nu mai stiu
de ce dor.

Soapte de iubire aruncate’n vant…


Asemeni unui vis frumos,
Nascut in miez de noapte
Te simt ades cum ma-nconjori
Cu-a gandurilor soapte…
Iar inima mi-o simt batand,
Mai calda, mai vioaie
Caci pentr-un suflet însetat,
Tu… esti un strop de ploaie!

Ma bucur mult cand imi zambesti,
Caci nu sunt multi în stare
Lumina… vietii sa îi dea…
Sunt… umbre trecatoare…
Iar zi de zi, doar cu-n cuvant,
Imi darui fericirea
Pe care nu credeam nicicand
C-o voi trai:… iubirea!

Si de vreodat-am sa gresesc,
Nepretuindu-ti darul,
Voi face tot ce-i omenesc
Sa iti alung amarul!
Cununi de stele-oi impleti,
Ca fruntea sa-ti acopar
Si-oi cauta, din zi în zi mereu,
Sa te descopar!

De voi pleca, într-un final,
Departe printre stele
Pastreaza-n inima un semn,
Al gandurilor mele:
Etern traim, cat mai contam
Un suflet sa-l aline
Si amintiri suntem apoi,
Rostite-ntre suspine!

Gabriel Matrana.

De ce?!…

De ce cerul nu e verde si soarele mov?

De ce albul nu poate sa fie negru?

De ce traim si apoi plecam spre o alta lume “mai buna”? – se spune.

De ce e mai usor sa facem rau decat bine?

De ce dureaza atat de putin clipa de fericire?

De ce nu putem face ce ne dorim mai mult?

De ce mai mereu persoana noastra este lasata pe un loc secund?

De ce uitam sa ne bucuram de viata si sa zambim sincer?

De ce invatam sa traim clipa si prezentul abia dupa ce am cazut in prapastie?

De ce pentru fiecare palma primita, trebuie sa dam si noi una inapoi?

De ce nu putem ierta mai usor?

De ce lucrurile frumoase la dam uitarii asa repede?

De ce, in schimb, lucrurilor urate le permitem sa ne bantuie?

De ce indiferenta doare?

De ce fericirea e atat de relativa, dar totusi atat de greu de atins?

De ce nu putem iubi fara sa cerem ceva la schimb?

De ce este asa dificil sa-ti gasesti sufletul pereche si cand l-ai gasit, totusi, esti nemultumit?

De ce ne dam seama ca am iubit abia dupa ce pierdem persoana draga?

De ce percepem oamenii ca pe niste ucigatori de vise?

De ce uneori ne simtim in plus acolo unde ar trebui sa fim totul?

De ce mereu suntem constransi de faptele altor persoane?

De ce sa imi incalzesc inima la o lumanare stinsa?

De ce…?

Si pana la urma… de ce imi pun toate aceste intrebari?!?

Recontruieste-ma cu totul!

Reconstruieste-mi trupul…

Da-ma la remaiat,
du-ma la intors, tese-ma din nou,
zugraveste-ma,
pune-mi alt guler, alta manseta,
da-mi alt numar la pantofi,
toaca-ma marunt
si umple-ma cu condimentele moralei tale…

Impunge-ma cu o mie de sfaturi,
imprastie-ma in patru vanturi
si vei observa ca acolo unde cad
se va umple locul de mine…

M-am sinucis?!

M-am sinucis inainte sa vii tu sa ma spanzuri de privirea ta rece…

M-am sinucis inainte sa ma tai in felii cu mii de cuvinte de adio…

M-am sinucis inainte sa-mi infigi si alti spini in inima-mi deja insangerata…

M-am sinucis inainte ca tu sa-mi iei suflarea cu un ultim sarut…

Jumatati de clipe!

In numele iubirii mi-am pierdut sufletul,

…iar tie iti las scheletul tacut al suferintei mele…

…si o inima ce a fost doar a ta!

M-am sinucis in speranta ca ma voi naste peste timp…din nou, in ochii tai!

[Orice asemanare cu persoane reale este pur intamplatoare.]