Nimic, nimic si iar… nimic! Mult nimic.

Astazi sunt revoltata. Vreau sa tai… sa rup… sa sparg. Sa tip si sa ma uit urat la tine.
Ca de obicei nu ai facut nimic. Astazi esti persoana pe care chiar nu mi-as dori sa o vad. Ar fi mai bine asa…
Azi, am obosit… sunt satula sa zic : e ok si sa zambesc, astazi sunt razvratita.
Si chiar nu e vorba de spontaneitate, sunt doar satula.

Si stiu ca nu o sa intelegi, pentru ca nu ai ce sa intelegi, pentru ca nu ai facut nimic si probabil asta ma macina … nimic.
Stiu ca niciodata nu a fost si nu va fi simplu… dar chiar nu vad nimic bun si nimic constructiv si nu e nimeni vinovat si nimeni nu trebuie sa suporte consecintele nimicului, nu?!Ma invart intr-un cerc si ma lovesc de infinitatea lui. Pana la urma ar trebuii sa nu simti nicio durere pentru ca e vorba de nimic sau ar trebuii sa te izbeasca de fiecare data cand te uiti la mine, nimicul din ochii mei?! …nici eu nu stiu.

P.s : Incerc sa fac orice… ca sa nu fac NIMIC.

Acest post nu face referire la o persoana anume.

Advertisements

Falsitatea oamenilor continua!

Intotdeauna ar trebuii sa stiu ca este valabila sintagma “Nimeni nu stie pe nimeni.”

Cum e cand ai impresia ca esti inconjurat de persoane dragi tie, de prieteni adevarati, de persoane in care poti avea incredere, de oameni carora le poti cere un sfat si sa crezi cu tarie ca primesti unul bun – doar ti l-a dat o persoana care tine la tine si care iti vrea intotdeauna numai binele, nu? – cum e cand esti inconjurat de persoane bune, sufletiste, care te iubesc cu bune si cu rele, persoane de la care poti lua un exemplu?! … cum e?

Dar cum e cand realizezi ca in jurul tau “bantuie” tot felul de oameni care au un cu totul si cu totul alt caracter decat cel mentionat mai sus…
Iti dai seama ca de fapt sunt niste pupincuristi, care te mananca de cur (scuzati-mi expresia!) pe la spate, care voluntar sau involuntar iti fac rau, care incearca sa te darame in loc sa-ti intinda o mana de ajutor.

Ei, cum e…?! Cum este cand iti dai seama de toate astea?? – si cica sa mai ai incredere in oameni… pe naiba!

Pana acum ceva timp ma tot minteam ca astfel de specimene nu prea au cum sa existe prin jurul meu, (nu prea obisnuiesc sa fac rau ca sa primesc o astfel de recompensa) pana de putin timp incoace, cand am observat ceva schimbari la cateva persoanele din anturajul meu… initial am zis ca nu are cum, ca sunt eu paranoica, ca vad lucrurile aiurea, ca mi se pare!

Dar stiti, mai devreme sau mai tarziu persoanele astea , deja incarcate cu prea multa rautate, stiu eu… rautate da… ajung sa nu mai stie sa se ascunda, sa faca lucrurile pe -shustache- si reusesc sa se dea de gol, sa faca gafele vizibile!

Ehhh… cam prin asta trec de ceva timp incoace, mi se tot confirma niste banuieli daca le pot spune asa… dar e gata, stiti, toti ne desteptam la un moment dat, mai devreme sau mai tarziu! Zic STOP…

Fiecare isi stie greselile, fiecare e constient de ceea ce face, vizibil si pe la spate… nu le zic decat un lucru, sa se astepte la replica!

Si da, m-ai calcat pe coada, si cu siguranta, te simti sau macar ar trebuii…!

Pe viitor o sa fiu foarte rezervata in privinta acelor persoane, pe care le stiu… si pe care o sa le las singure sa-si dea seama de greselile facute!
Nu vreau si nu caut sa fac valuri…

Pana atunci, continui sa-mi vad de viata mea, care, momentan e cam tulbure…dar sper ca toate sa intre pe fagasul normal cat mai curand.

.

.

Un sfat: Cascati ochii la cainii ce va inconjoara, analizati-le comportamentul iar la urma trageti concluzii si luati decizii.

Cum imi zicea mai acum cateva ore o persoana: “Nu astepta verdicte si idei de la altii cu ce ar trebuii sa faci.” Fi raspunzator si constient de faptele tale – mai bine fi singur decat inconjurat de persoane nepotrivite.

N’am nevoie de pareri si opinii… tineti-le pentru voi.

V-am pupat!

Sunt zile si nopti.

Sunt zile in care este atat de dificil sa impartasesti,
sa schimbi ceva, sa te exprimi.
Sunt zile in care am sentimentul ca te pierd plecand de la un singur
cuvant prost inteles, deformat, recuperat, care nu te regaseste.

Sunt zile in care ma simt judecata, etichetata, diminuata si fara valoare
in ochii tai, in care privirea ta este atat de importanta pentru mine.

Sunt zile in care si eu, fara sa inteleg, functionez ca tine, in care ma comport in aceeasi orbire. Si e teribil pentru ca nu inteleg
decat mai tarziu, prea tarziu.
Cand amandoi, extenuati, nu mai pastram decat tacerea noastra, ca pe un dar pretios… Cand ne agatam de refuzurile noastre, ca de o geamandura, ultima protectie impotriva panicii de a ne pierde.

Sunt zile in care iesi din mine si in care ies din tine,
ucigatoare, asurzitoare si neputincioasa.

Sunt seri in care nu mai stiu sa te regasesc.

Sunt zile… doar zile.

Atunci ma sprijin pe toate celelalte zile,
zile in care sa inventez fiece clipa pentru a construi un viitor in doi.