Oboseala… agonie!

” – Am obosit sa tot incerc sa par puternica, sa par vesela…
Am obosit sa tot incerc sa ma indragostesc, sa ma amagesc…
Vreau sa pot renunta.
Eu nu am dreptul sa renunt?!

– De ce sa renunti? Explica!
Poate gasim o solutie impreuna.

– Nu avem cum sa gasim, nu avem cum.
Candva, am fost rau bolnava. Credeam ca, daca adorm, nu ma mai trezesc. Stii ce obisnuiam sa fac?
Puneam ceasul sa sune. La fiecare jumatate de ora.
Cand ma trezeam, ma bucuram ca mai traisem o jumatate de ora.
… inca o jumatate de ora. Pana se facea dimineata.
Acum nu mai vreau sa pun ceasul sa sune.

– Dar trebuie s-o faci.

– Nu, exact asta iti spun. A sosit timpul sa dorm!
Tu nu ai nicio vina. Tu esti puternic, plin de viata… toti sunteti la fel. Eu nu… Eu am obosit.
Hai, du-te! Du-te si alatura-te altora!”

[Ezel.]

Randuri, ganduri, amagiri…

 

Un gand de isterie, de pura nebunie, 
Atat de vag si cald si-atat de-adanc sadit, 
In mine si in suflet si-n tot ce ma cuprinde, 
Caci ale tale ganduri, incet m-au otravit… 
.
Din bolta mea de stele, strivit cazui. Pamant, 
Sub palmele mele, de greier, tristu-i cant, 
Caci tot ce-a fost sa fie, si gandurile mele, 
Acuma-s doar cuvinte, avar pierdute-n vant… 
.
Innebunit de vise, de buze neatinse, 
De clipele pierdute, intr-unu’, nu in doi, 
De noptile-asfintite si-atat de nedormite, 
De ochii tai, atat, de neatinsi de ploi…
.
Secunde trec incet, in vesnica lor moarte, 
Iar eu citesc atent, de timp roasa, o carte, 
In care despre noi, scria pe-la-nceput, 
 Dar de sfarsitul ei, mereu noi ne-am temut…
.
Citind incet pe pagini, cum mangai amintiri, 
Si simt nascand in mine, arome de trairi, 
Ce dor si-ncet ma ard, pe pleoape si pe ochi, 
Vazand alai de oameni si sfant sobor de popi.
.
Incet intr-o cutie, din patru scandurele, 
Incet ce ma coboara, in negrul meu pamant, 
Oriunde-as fi in lume, pe bolta de-albe stele, 
In suflet ti-a ramas, sarutul unui sfant … 
Sfat: Poezia dauneaza grav sanatatii… Se elibereaza fara reteta!