Barbatule, nu vreau sa te schimbi.

O sa scriu la persoana I ca sa imi fie mai usor sa transmit ceea ce lasa barbatii sa credem ca isi doresc: sa nu-i schimbam, sa nu-i cicalim, sa-i intelegem si sa ii iubim asa cum sunt.
Poate avem exemple diferite, dar toti avem acelasi scop: o relatie frumoasa, simpla, care sa mearga de la sine. Il intalnim pe celalalt si, fara sa il cunoastem initial, ii atribuim calitati; credem ca defectele nu trebuie sa existe, defecte a avut doar fostul/fosta.
El/ea trebuie sa fie perfecti. Ei bine:

“Promit sa nu te schimb niciodata. Nici cu altul, nici felul tau de a fi. N-o sa ma deranjeze niciodata ca iesi cu baietii. N-o sa ma supar ca nu-mi iei flori, n-o sa-ti cer sa te imbraci cu camasa si blugi.
O sa imi placa de tine ras, neras. Cu muschi, fara muschi. Cu bani, fara bani.
Promit sa ma gandesc la telefonul tau doar ca la obiectul unde iti trimit eu mesaje, n-o sa vreau sa le verific, stiu ce am scris. Promit sa nu iti cer niciodata telecomanda, e o frica a barbatilor?
Nu-mi plac telenovelele, prefer sa invat snooker, fotbal, baschet si pescuitul la Tv. Ce sa-ti mai promit?
Ca n-o sa fiu geloasa si n-o sa-ti fac crize de gelozie. Doar daca o sa vrei tu si chiar o sa insisti, ca sa vezi ca te mai iubesc, eventual ca interesezi si pe altele si eu ar trebui sa apreciez. Ei, atunci pot sa o fac putin pe bosumflata, dar dupa aceea sa nu te superi daca te intreb:
“ – Da’ eu, eu sunt mai frumusica, nu?” si o sa astept cu ochisorii mari sa zici ca “Da”.

Oricum stim raspunsul. Asa cum stim si ca ne iubiti, dar totusi nu ne-o spuneti. Asa cum stim multe lucruri, dar avem nevoie de confirmari permanente.
Barbatule, nu vreau sa te schimbi. Cu atat mai mult, nu vreau sa te schimb. Nimeni nu vrea asta.
Fiecare din noi isi doreste sa se fie asa cum este, sa se cizeleze singur.
Dar oare cati din noi pot sa ofere garantia ca, daca celalalt n-o sa te schimbe, tu o sa ramai la fel?
Sau o sa continui sa o minti ca dormi, cand tu defapt iesi in oras;
ca nu te atrage alta femeie, desi uneori si eu intorc capul dupa o femeie frumoasa.
Promit sa nu sufar si sa nu plang daca intr-o zi n-o sa ma mai iubesti, doar sa ai curajul sa fii sincer.
Promit sa ma bucur de fiecare gest al tau facut pentru mine, chiar daca nu e ceea ce ma astept. N-o sa iti cer sa faci aceleasi lucruri, asta ar insemna deja sa te schimb.
Am incredere in ceea ce esti si vrei sa fii in continuare, dar daca o sa ma dezamagesti,
inseamna ca ar trebui sa iti fie rusine de tine, iar mie mila.”

Promit sa nu-l vreau pe altul atata timp cat ma faci sa te iubesc pe tine.

Advertisements

Dorinta pentru suflet!

 

.

Cateodata, simt o nevoie acuta sa ma fac nevazuta si sa ma duc cat mai departe.
Nu e doar o dorinta, e o nevoie!
Am nevoie sa scap, sa fug, sa ma ascund de griji, ganduri sau probleme si sa imi incarc bateriile.
Sa uit… Sa uit ca am uitat de tot si sa stau linistita.

Pentru cateva zile as pleca undeva departe, la mii de kilometri de orice cod postal apropriat mie.
La mii de kilometri de orice lucru care imi provoca neplaceri. La mii de kilometri de mine…

Cateodata as pleca undeva… si nu mai m-as mai intoarce!

Universul lipsit de sens.

“Omul e animalul care seamana, care economiseste, care imbatraneste si moare. Universul e lipsit de sens. Oamenii se nasca fara nicio justificare, nu exista plan. Creste iarba, se nasc copii. Asta-i situatia. Mii de ani s-au tot nascocit interpretari: viata e o incercare a caracterului omului; rasplata si pedeapsa vin dupa moarte, dupa planurile unui zeu, paradisul lui Allah plin de fete frumoase pentru toti, Nirvana lui Buddha – asta se capata gratis, nu vezi nimic, nu simti nimic; evolutie, forme superioare, progresul societatii; Utopia – masini zburatoare, sireturi de bocanci ameliorate – toate apa de ploaie.”

 

Autor – Thornton Wilder.

La Multi Ani… copilului din noi!

Iti multumesc ca ma lasi sa plang cand ma doare, ca imi permiti uneori sa evadez din lumea oamenilor mari, ca ma lasi sa ma joc, ma lasi sa visez, ma scoti in parc… ma lasi sa ma bucur de lucruri marunte, ma pui sa ma uit la desene, ma faci sa fiu naiva si sa par nevinovata!

Iti multumesc pentru inocenta pe care mi-o oferi si pentru toata dragostea ta pe care mi-o daruiesti pentru a o darui si eu mai departe. Pentru frica cu care ma incarci si care ma face sa ma feresc de multe lucruri.
Iti multumesc pentru ca existi si pentru ca esti alaturi de mine, …

… multumesc copilului din mine!

Asadar imi iau traista cu zambete, bagheta magica, povestile cu printi si printese, cutia cu ciocolata, bomboane si acadele… si pornesc mai departe pe drumul numit viata! La multi ani, copilului din mine.

Si… La Multi Ani copile cu zambet larg! La Multi Ani, copil frumos.

La multi ani copiilor din NOI!

Liniste. Zumzet… tacere am spus!

Lampa de pe birou mi-a devenit de ceva timp un bun prieten… ma priveste, ma asculta si nu scoate nici un sunet,
nu schiteaza nimic, nu ma critica, nu ma atentioneaza si nu imi reproseaza nimic, doar tace si asculta…
cateodata mai imi zambeste… si atat.

Se vorbeste despre tacere… hmm… m-am tot gandit cum as putea scrie despre tacere… mi-am tot scormonit
prin ‘nauntru sa gasesc cuvintele cele mai potrivite cu care sa exprim ceea ce numesc eu “tacere” dar pana acum
nu prea aveam idee cum sa incep si cum sa spun…
Astazi (de fapt nu de astazi, acum ceva timp) am descoperit ca nu de putine ori ma surprind scufundandu-ma cu totul in aceasta tacere, unde, prefer sa stau eu (numai eu) si cu gandurile mele care deasemenea tac… si sa
ascultam cateva note muzicale care, de acolo de undeva, din fundal insista sa aline catusi de putin atmosfera.

Am observat ca atunci cand ma supar, cand ceva nu imi convine sau pur si simplu, cand am o stare iritanta,
obisnuiesc sa ma inchid in carapacea mea unde nimeni si nimic nu ma mai atinge, unde nimic nu mai conteaza
si sa stau acolo mult si bine…
De cele mai multe ori ma supar pe mine, ma enervez pentru ca acum sunt fericita si sar cat pot de sus de bucurie,
iar in momentul urmator intreg cerul a cazut deasupra mea
…nori negri, ploi si tunete… e trist… si de fiecare data ma cert, dar fara nici un rezultat!

In ultimul timp tacerea a fost refugiul meu, de multe ori am preferat sa tac decat sa vorbesc,
parca odata cu acele cuvinte as fi pierdut si o parte din mine, parca odata cu aerul mi-as fi dat si viata.
Sunt momente in care stau si nu pot sa misc macar un deget sau sa scot macar un sunet, sunt constienta de asta si incerc din rasputeri sa fac ceva in momentele respective dar parca nu reusesc, vreau sa fug, dar este greu,
vreau sa vorbesc dar cuvintele nu vor sa iasa, ca si cum ar fi amenintate de ceva si se inghesuie spre iesire,
insa niciunul nu indrazneste sa faca “pasul”.

Oamenii din jurul meu mi-au demonstrate ca uneori e mai bine sa taci si sa asculti decat sa vorbesti mult si fara rost… ca tacerea intr-adevar este de aur.
Pe altii uneori nu am reusit sa-i inteleg, dar avand in vedere ca nu ma inteleg nici pe mine,
cum as putea sa ii inteleg pe ei?! Pe altii i-am auzit spunand ceva si peste un timp altceva, dar asta cred ca se scuza,
avand in vedere ca poate toti facem acelasi lucru la un moment dat…
Suntem oameni si oameni (ar fi ideal daca am fi doar oameni)… Sunt oameni care se baga chiar si acolo unde nu ar trebui ,care habar n-au despre ce vorbesc, dar vorbesc, pentru ca au impresia ca stiu totul, ca au perfecta dreptate si ca o pot face, oameni care cred cu tarie ca au dreptul sa critice si sa dea sfaturi… oameni si oameni…
Mi-ar lua o viata intreaga sa vorbesc despre ei si tot nu as termina!

… si cati se dau normali si de fapt, nu sunt!

Ahh dar vorbeam de tacere… Asadar, pe mine tacerea ma ajuta… sau poate nu, insa imi place sa cred ca ma ajuta, ma tine departe de “galagie”, de critici si de alte cele…

Cred ca m-am pierdut in ganduri acum… insa mi-am adus aminte de doua citate: “Vorbeste putin, cand trebuie si ce trebuie!” si “Oamenii sunt ceea ce par.”
… si continui sa ma scufund mai tare in tacerea mea… cred ca e cel mai bine…
Ce bine e ca am oblong la fata ca sa-l pot trage cand vreau!

Lampa de pe birou stie ce scriu acum si imi da dreptate… la fel face si ea… stie atat de multe si totusi…
…pastreaza linistea! A da, si din cand in cand, imi mai zambeste…!

Shhht! TACERE am spus.

Dan Herciu- Second Love

” imi e dor de o despartire fara explicatii inutile
un fel de : „ne mai vedem prin viata asta, poate de sarbatori, cine stie…”
punct.

apoi, sa ma imbat prin crama lui don’ Titi
sa cinstesc necunoscuti
dimineata sa ma asculte fascinati cum le povestesc despre tine
apoi sa-l pocnesc pe ala de a zis :
„…da-o dracu’ de proasta!”

imi e dor sa te mint privindu-te in ochi
cu cel mai inocent zambet posibil
sa-ti spun : „esti singura femeie din viata asta, poate ne casatorim, cine stie…”
apoi, sa te insel cu cea mai buna prietena a ta
chiar de ziua ei
dimineata sa ma asculte fascinata cum ii povestesc despre tine
apoi sa-i soptesc la ureche:
„…esti o curva!”

imi e dor sa ma cert cu toata lumea
care imi cere explicatii inutile
sa le spun la toti: „habar n-aveti cum se omoara o iubire…”

apoi, sa-mi iau cortul si sa plec la Sambata de Sus
sa ma spovedesc
dimineata sa ma asculte fascinati toti popii cum povestesc despre tine
apoi sa le spun :
„…cam asa ceva este Dumnezeu!”

baga-te in gandurile mele dacă ai curaj
eu mi-am tarat dragostea
pana la sfarsit.”

Sursa: Grapefruits.