Din adancul sufletului.

Heeeeeeiiii, te iubesc!
Te iubesc cu fiecare particica a trupului meu…
si ii multumesc lui Dumnezeu in fiecare zi ca mi te-a scos in cale, ca suntem impreuna…

Iti multumesc si tie ca m-ai facut sa te iubesc, sa tin la tine in modul in care o fac.
Iti multumesc pentru clipele frumoase pe care le-am petrecut alaturi de tine,
pentru fiecare zambet pe care, prin nu stiu ce magie, reusesti sa mi-l aduci pe chip…
Iti multumesc pentru fiecare incurajare si sustinere in momentele mele de cumpana,
pentru fiecare placintica, prajiturica cu care reusesti sa ma mai indulcesti,
pentru fiecare sarut cu care de fiecare data reusesti sa-mi tai rasuflarea,
pentru fiecare atingere a ta care ma face sa mi se zbarleasca pielea,
sa-mi tresara si sa-mi vibreze trupul.

Pentru fiecare “Ce-ar fi daca?!” (cu accent pe ultima silaba si spus in soapta, la ureche)
care stim amandoi – mai nou – ca incita la placere, la extaz…
Pentru fiecare “Buna dimineata – Noapte buna, iubito! Te iubesc!”
Pentru fiecare bataie a inimii tale ce bate pentru mine,
pentru fiecare bataie a inimii mele ce bate pentru tine. Multumesc pentru tot…
Pentru tot ce inseamna intr-un cuvant NOI. “

Cuvinte din suflet… – un suflet care de ceva timp si-a gasit linistea si sufletul pereche!

Advertisements

Ce-am facut in ultimul an. (…?!)

Intotdeauna mi s-a parut ca timpul trece mai ceva decat ai clipi, intotdeauna am avut impresia ca voi avea timp sa-mi scutur gandurile de praf, sa le inprospatez cu aer curat si sa le asez acolo, cumintele, fiecare la locul lor. Dar cu timpul nu te pui, e precum o lupta interminabila cu morile de vant.
Nu putine au fost momentele cand am tras adanc aer in piept si am strigat cat am putut eu de tare
ca timpul nu-mi ajunge, ca trece mult prea repede, ca nu am apucat sa simt fiecare moment frumos la advarata lui intensitate ca hop, realizezi ca mai ai multe de facut, multe de finalizat, ca nu stii care, cum, in ce ordine sa le rezolvi, ca totul se apropie… ca esti in intarziere!

Ce-am facut in ultimul an?!

Am crescut (inca nu-mi place sa spun ca am imbatranit si nu cred ca o sa-mi placa vreodata).
M-am indragostit, am iubit si iubesc, ca e tare important si bine sa faci acest lucru.
Am avut indoieli, am fost plina de recunostinta, am avut aspiratii, sperante si dezamagiri, am calatorit prin multe coltuti ale tarii de unde m-am ales cu amintiri de neuitat, m-am bucurat de frumusetea lucrurilor marunte, cu alte cuvinte, am trait. Nu e un bilant. Pur si simplu o aducere aminte.

Timpul trece repede, prea repede pentru gustul meu, nu am aflat inca unde se duce si, daca-l pierd, unde pot sa-l gasesc. Ceva spectaculos? Mai degraba nu. Si nu-i bai. Privesc doar infiorata cum se schimba lumea in jurul meu si incerc sa tin cu dintii de lucrurile care as vrea sa ramana mereu la fel.

In continuare, cresc – un mod aparte de a spune pe nume faptului ca imbatranesc.
Iubesc, sunt recunoscatoare, am sperante si dezamagiri. Traiesc.