Liniste. Zumzet… tacere am spus!

Lampa de pe birou mi-a devenit de ceva timp un bun prieten… ma priveste, ma asculta si nu scoate nici un sunet,
nu schiteaza nimic, nu ma critica, nu ma atentioneaza si nu imi reproseaza nimic, doar tace si asculta…
cateodata mai imi zambeste… si atat.

Se vorbeste despre tacere… hmm… m-am tot gandit cum as putea scrie despre tacere… mi-am tot scormonit
prin ‘nauntru sa gasesc cuvintele cele mai potrivite cu care sa exprim ceea ce numesc eu “tacere” dar pana acum
nu prea aveam idee cum sa incep si cum sa spun…
Astazi (de fapt nu de astazi, acum ceva timp) am descoperit ca nu de putine ori ma surprind scufundandu-ma cu totul in aceasta tacere, unde, prefer sa stau eu (numai eu) si cu gandurile mele care deasemenea tac… si sa
ascultam cateva note muzicale care, de acolo de undeva, din fundal insista sa aline catusi de putin atmosfera.

Am observat ca atunci cand ma supar, cand ceva nu imi convine sau pur si simplu, cand am o stare iritanta,
obisnuiesc sa ma inchid in carapacea mea unde nimeni si nimic nu ma mai atinge, unde nimic nu mai conteaza
si sa stau acolo mult si bine…
De cele mai multe ori ma supar pe mine, ma enervez pentru ca acum sunt fericita si sar cat pot de sus de bucurie,
iar in momentul urmator intreg cerul a cazut deasupra mea
…nori negri, ploi si tunete… e trist… si de fiecare data ma cert, dar fara nici un rezultat!

In ultimul timp tacerea a fost refugiul meu, de multe ori am preferat sa tac decat sa vorbesc,
parca odata cu acele cuvinte as fi pierdut si o parte din mine, parca odata cu aerul mi-as fi dat si viata.
Sunt momente in care stau si nu pot sa misc macar un deget sau sa scot macar un sunet, sunt constienta de asta si incerc din rasputeri sa fac ceva in momentele respective dar parca nu reusesc, vreau sa fug, dar este greu,
vreau sa vorbesc dar cuvintele nu vor sa iasa, ca si cum ar fi amenintate de ceva si se inghesuie spre iesire,
insa niciunul nu indrazneste sa faca “pasul”.

Oamenii din jurul meu mi-au demonstrate ca uneori e mai bine sa taci si sa asculti decat sa vorbesti mult si fara rost… ca tacerea intr-adevar este de aur.
Pe altii uneori nu am reusit sa-i inteleg, dar avand in vedere ca nu ma inteleg nici pe mine,
cum as putea sa ii inteleg pe ei?! Pe altii i-am auzit spunand ceva si peste un timp altceva, dar asta cred ca se scuza,
avand in vedere ca poate toti facem acelasi lucru la un moment dat…
Suntem oameni si oameni (ar fi ideal daca am fi doar oameni)… Sunt oameni care se baga chiar si acolo unde nu ar trebui ,care habar n-au despre ce vorbesc, dar vorbesc, pentru ca au impresia ca stiu totul, ca au perfecta dreptate si ca o pot face, oameni care cred cu tarie ca au dreptul sa critice si sa dea sfaturi… oameni si oameni…
Mi-ar lua o viata intreaga sa vorbesc despre ei si tot nu as termina!

… si cati se dau normali si de fapt, nu sunt!

Ahh dar vorbeam de tacere… Asadar, pe mine tacerea ma ajuta… sau poate nu, insa imi place sa cred ca ma ajuta, ma tine departe de “galagie”, de critici si de alte cele…

Cred ca m-am pierdut in ganduri acum… insa mi-am adus aminte de doua citate: “Vorbeste putin, cand trebuie si ce trebuie!” si “Oamenii sunt ceea ce par.”
… si continui sa ma scufund mai tare in tacerea mea… cred ca e cel mai bine…
Ce bine e ca am oblong la fata ca sa-l pot trage cand vreau!

Lampa de pe birou stie ce scriu acum si imi da dreptate… la fel face si ea… stie atat de multe si totusi…
…pastreaza linistea! A da, si din cand in cand, imi mai zambeste…!

Shhht! TACERE am spus.

Advertisements

Dan Herciu- Second Love

” imi e dor de o despartire fara explicatii inutile
un fel de : „ne mai vedem prin viata asta, poate de sarbatori, cine stie…”
punct.

apoi, sa ma imbat prin crama lui don’ Titi
sa cinstesc necunoscuti
dimineata sa ma asculte fascinati cum le povestesc despre tine
apoi sa-l pocnesc pe ala de a zis :
„…da-o dracu’ de proasta!”

imi e dor sa te mint privindu-te in ochi
cu cel mai inocent zambet posibil
sa-ti spun : „esti singura femeie din viata asta, poate ne casatorim, cine stie…”
apoi, sa te insel cu cea mai buna prietena a ta
chiar de ziua ei
dimineata sa ma asculte fascinata cum ii povestesc despre tine
apoi sa-i soptesc la ureche:
„…esti o curva!”

imi e dor sa ma cert cu toata lumea
care imi cere explicatii inutile
sa le spun la toti: „habar n-aveti cum se omoara o iubire…”

apoi, sa-mi iau cortul si sa plec la Sambata de Sus
sa ma spovedesc
dimineata sa ma asculte fascinati toti popii cum povestesc despre tine
apoi sa le spun :
„…cam asa ceva este Dumnezeu!”

baga-te in gandurile mele dacă ai curaj
eu mi-am tarat dragostea
pana la sfarsit.”

Sursa: Grapefruits.

Nu…

Nu inceta niciodata sa ma privesti in ochi pana in strafunduri si sa-mi adulmeci,
cum o faci de-atatea ori, privirea … spune-mi ce vezi?!
Nici sa nu te gandesti macar sa nu mai zambesti cand ma vezi.

Sa nu te opresti vreodata din a ma face sa rad…
Nu uita sa imi saruti parul de cate ori ai ocazia.
Nu te abtine sa imi musti buzele.
Si indrazneste sa-mi soptesti in continuare cuvinte calde numai de noi stiute in ureche.

Continua sa-mi spui ca sunt o nebuna si o “nesuferita”…
… dar stiu ce simti pentru mine. Percep. Si e atat de bine… !

Ador sa stau la povesti cu tine.

.

Zilele trecute aproape ca adormisem in bratele tale. Ceasul din bord insista sa se faca remarcat.

De ce nu stingi iubire ledurile… de ce le lasi sa ne sacaie ochii?!

Nu vreau sa pierd notiunea timpului cu tine…
Vreau sa stiu exact cat timp ai fost al meu pentru a fi sigura ca nu o sa imi las mintea si inima sa abereze ca suntem impreuna de o vesnicie.
Mi-ai zambit usor si mi-ai dat suvitele de par la o parte. Mi-ai sarutat fruntea si mi-ai spus ca o sa fie bine.

Uite, mai avem 15 minute si trebuie sa plecam.

Tic, tac… tic, tac…

Strigat… din suflet.

Vino tu IUBIRE! Vino tu si saruta-mi gandurile noptii…
Vino tu si ia-ma in bratele tale. Tine-ma acolo o vesnicie. Fa-ma doar a ta!
Tine-ma doar pentru tine. Fii egoista cu mine.
Saruta-mi fiecare particica din corp. Saruta-mi fiecare colt din suflet.
Fa-ma sa uit de iad. Du-ma cu tine in rai… tu IUBIRE… de tine am nevoie… alunga-mi durerea asta trista!

Cu ochii larg deschisi…

Privind inainte am vazut cum timpul isi urmeaza cursul si, tristetile, necazurile raman intotdeauna in urma…

Zambind printre lacrimi am simtit ca durerea e mai mica…
Daruind am simtit ca singuratatea e mai putin dureroasa…
Iubind am simtit ca nefericirea nu tine pentru totdeauna.

Iertand am simtit ca ranile inimii pot fi vindecate…
Rabdand am simtit ca fiecare clipa e pretioasa…
Ascultand am simtit ca orice om are in inima uneori durere.

Visand am simtit ca pot zbura!

 

E randul tau sa taci si…plec.

__ . __ . ___ . . . ___ . __ . __

Ma certi
doar cu privirea ta ma certi
iar buzele-ti crapate
de dorul meu
iti tremura a plans
EU TAC.

Mereu ma lasi, imi spui ca
mereu ma lasi
fara de soapta ce-o iubesc
si nu-ndraznesc
sa strig
cumva sa te opresc
si plangi incet
EU TAC.

Si ghemuit in coltul tau
privesti cum ma intorc incet
sti c-am sa plec
dar… azi
e randul tau sa taci
SI PLEC!