Away…

M-am trantit in pat si am stat intinsa asa mult timp… M-am gandit la atat de multe lucruri incat am ratat
concluziile si ceaiul din cana mi s-a racit… Ai stat langa mine si ai privit cum fiecare amintire se transforma in alta;
iar cand m-am ridicat, m-ai strans in brate si mi-ai soptit ceva…

Era prea tarziu, picioarele mele deja atinsesera podeaua… nu te-am auzit…

Scriu incurcat si parca fiecare cuvant e indecis… “sa raman, sau nu?”…

…mi-e dor… mi-e atat de dor…

Chiar am plecat fiecare pe drumul lui sau e doar o iluzie?!… fiindca eu nu imi amintesc nici cand… nici unde… aud si vad in orice si oriunde sufletele noastre… vad in suvite ondulate care trec rapid prin fata ochilor mei… in casti ce atarna dintr-un buzunar… in statii de autobuz… in parcuri si mansarde… in tot ce inseamna toamna… iarna
si ce va sa urmeze… vad doar NOI.

As pleca intr-o calatorie lunga. Nu. Nu vreau sa vad alte locuri… Vreau doar sa ajung intr-o gara. Sa stau pe peron si sa vad cum trece toata lumea pe langa mine iar eu sa… sa pot sa-mi las toate bagajele, acolo, in mijlocul aglomeratiei… si sa ma intorc. Nu acasa. Acolo unde va fi acasa…

Da, zambesc… E un zambet ce are culoarea strugurilor rosii si gustul amarui…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s