Eu mi-am facut treaba…

Pana unde poate merge rabdarea? Cat poate rezista si indura un suflet de om?
Cat timp trebuie sa-ti pierzi asteptand un lucru care e posibil sa vina, sa se intample… sau poate ca nu?!

Spun eu… Rabdarea, ca toate celelalte, are si ea o limita! Cand ajungi sa spui STOP inseamna ca timpul a expirat!

Eu, am facut prea multi pasi, m-am implicat poate mai mult decat trebuia, am incercat sa influentez, sa grabesc lucrurile… am sperat, am primit dezamagiri in schimb, am continuat sa ma injosesc, m-am trezit si am spus STOP!

Da, STOP! Eu atat am putut sa fac, mai mult nu am cum sa influentez lucrurile si sincer nici nu mai vreau, ar insemna sa ma injosesc in continuare, si stau si ma gandesc, si pun in balanta si ma intreb “Oare mai merita? Mai are rost?”

La intrebarea asta, raspunsul n-ar trebuii sa-l dau eu. De fapt, nici nu-l am…

Intr-adevar, in toata “compozitia” asta poate eu am fost cea care nu a citit inainte sa incepem sa amestecam ingredientele, reteta din “cartea de bucate.” Da, ok… E mai indicat sa spun ca eu am gresit, ok… dar vezi tu, nici eu si nici tu nu am stiut sa dregem compozitia pana la final si aceasta s-a taiat.

Am pierdut… am pierdut amandoi, dar eu spre deosebire de tine (da, tu cel care spui ca nu stiu ce am avut langa mine si ca nu am stiut sa apreciez) am inima impacata ca am tot incercat sa remediez unele lucruri.
Nu am iesit in dezavantaj – am primit ceva in schimb… am primit nepasare, detasare, indiferenta…
Intr-un final am obosit… stop.

Am facut destule mutari in avans, urmatoarea miscare nu-mi apartine… e a ta – asta in cazul in care jocul nu s-a sfarsit!

In pauza jocului nu-mi ramane altceva de facut decat sa-mi continui drumul prin aceasta lume numita viata, sa-mi focalizez atentia pe lucruri constructive care sa-mi tina mintea ocupata si…

… putin cate putin in fiecare zi… (ca sa citez pe cineva :)) “o sa fie bine!”
Va fi bine cu siguranta… daca nu acum – in curand lucrurile se vor schimba! Evoluam…

Pana una alta, invata sa fi un barbat hotarat si ia decizii mai intai pentru tine (sa-ti fie bine) si apoi pentru ceilalti.
Viata e scurta, nu e timp de pierdut, de asteptat… ia masuri.
Eu am facut tot ce mi-a stat in putinta… mai mult nu mai am ce face.

Si DA, seni cok ozledim.

… ne va fi dor unul de altul.

sper sa se inteleaga esenta.


Advertisements

Cu dus si-ntors.

Ar trebui s-o privesti in ochi si sa-i spui ce simti!

Te intrebi ce va schimba asta??
Poate schimba multe. Depinde doar de tine…

 

Intoarce-te odata… de oriunde ai fi!

Ne e dor de “vechea” Alinwtza.
Ne e dor sa stam cu ea de vorba…
Stii ce ne lipseste cel mai mult? – rasul ei.

A trecut atat de mult timp de cand nu am mai auzit-o razand in hohote…
Bine, nu voi insista sa-mi spui exact ce se intampla.
Dar macar ai grija de tine Alinwtza; du-te si priveste-te in oglinda!

Parca ai fi o copie lipsita de culoare a vechei Alinwtze!
Din cauza asta te plimbi inconjurata de un nor de ceata. Ca sa nu se vada ca esti alta!
Nu ne mai privesti in ochi ca sa nu se vada ca-ti lipseste stralucirea din privire?!?
Din aceasta cauza te porti de parca ai fi langa noi, cand tu de fapt… nu esti aici??!

Unde esti, Alinwtza?

Intoarce-te odata… de oriunde ai fi!


Macar tu nu face asta…

“- Nu sterge parbrizul. Nu vreau sa vad afara.
Oare cate persoane sunt acum in situatia mea?
Cu miile, nu?
Acum, un milion de femei invata cum este sa fie tradate, inselate… Exact in clipa asta.

– Si un milion de barbati.

– Cand este inselat, un barbat cauta sa se razbune.
Cand este inselata, o femeie crede ca nu a fost perfecta pentru partener.
Femeia intelege ca a pierdut jocul pe care-l duce inca de cand a devenit femeie.

– Cand este inselat, un barbat devine o victima.
Femeia este calaul lui.
Cand este inselata, o femeie se simte vinovata.

– De ce sa se simta vinovata?

– Pentru ca cealalta femeie are tot ce nu are ea. Femeia din spatele acestui geam…

– Nu sterge parbrizul!!!

– …a capatat ce nu a meritat.

– Radeau. Radeau. Nu-mi dispare din minte… erau fericiti.
Poate ca EU si EL nu am fost fericiti (…) dar am fost veseli. Pe vremuri…
Nu simt ca ma razbun pe el.
Mai degraba simt ca ma razbun pe mine insami.
Ma intristeaza… ma intristeaza foarte mult.
Ce s-a intamplat cu mine? Unde m-am dus?
Eu nu am fost niciodata o astfel de femeie.

– Cum ai fost?

– Nu-mi mai amintesc…
Parca eu as fi murit, si ei traiesc.
Daca m-am suparat? Nu, nu m-am suparat… ma simt ranita.

– Inteleg…

– Mi-a fost rusine. Mi-a fost rusine, de parca eu as fi facut ceva foarte rau.
Inca imi este…
(Geamul a fost sters.)

– Vezi tu, dincolo de ei nu exista nimic.
Dincolo e o viata minunata.
Tu nu ai facut nimic de care sa-ti fie rusine.
Tu esti nevinovata.
TU…
… meriti sa fi iubita!

-Merit?! (…) “

Oboseala… agonie!

” – Am obosit sa tot incerc sa par puternica, sa par vesela…
Am obosit sa tot incerc sa ma indragostesc, sa ma amagesc…
Vreau sa pot renunta.
Eu nu am dreptul sa renunt?!

– De ce sa renunti? Explica!
Poate gasim o solutie impreuna.

– Nu avem cum sa gasim, nu avem cum.
Candva, am fost rau bolnava. Credeam ca, daca adorm, nu ma mai trezesc. Stii ce obisnuiam sa fac?
Puneam ceasul sa sune. La fiecare jumatate de ora.
Cand ma trezeam, ma bucuram ca mai traisem o jumatate de ora.
… inca o jumatate de ora. Pana se facea dimineata.
Acum nu mai vreau sa pun ceasul sa sune.

– Dar trebuie s-o faci.

– Nu, exact asta iti spun. A sosit timpul sa dorm!
Tu nu ai nicio vina. Tu esti puternic, plin de viata… toti sunteti la fel. Eu nu… Eu am obosit.
Hai, du-te! Du-te si alatura-te altora!”

[Ezel.]