Noroc, fericire, La Multi Ani… de despartirea noastra!

Ce rost are sa fiu altfel, sa ma lamentez ca o muiere ce sunt, sa vars munti de lacrimi, sa pun in scena telenovele, sa ma inec in amintiri si sa ma intreb daca esti cu adevarat fericit, daca ti-e bine fara mine, daca ochii tai si mangaierile tale mai imi dau inca fiori?


Hei tu, cel care ai insemnat ceva, ceva mai mult pentru mine… sti ce zi este astazi?

Ceva mai mult decat o zi banala de marti, ceva mai rau decat cele trei ceasuri rele.
Stii… iti amintesti… ?!

Se implineste un anisor intreg si rotund de cand, practic, am hotarat sa ne unim sufletele si sa porneasca impreuna pe acelasi drum, in acelasi timp, in acelasi sens… Dar e cam tarziu sa mai putem sarbatori acest eveniment, nu?!
In ziua asta de marti (sau mai degraba acum cateva zile) s-au rupt lumile si s-au impartit in doua: una mie, una tie… Eu am ramas in lumea mea, tu te-ai dus intr-a ta…

Da, astazi ar fi trebuit sa fie o zi neagra… Dar iata-ma, prezenta, incercand sa storc cateva ganduri di’nauntrul sufletului sis a le astern aici…
Dar nici macar nu mai conteaza…

Imi vine sa rad. Imi vine sa plang. Imi vine si sa plang si sa rad… Cred ca as plange daca nu ar fi ratiunea care sa-mi intareasca sau sa-mi domoleasca oarecum sufletul, trupul, mintea… ca acel pas facut a fost numai si numai spre binele nostru si… atat.

Ce coincidenta ca fericirea si infernul sa pice la diferenta de doar cateva zile, ce mana vinovata si nesuferita a avut destinul ca sa traga sforile si sa ne stranga in asa hal mainile si inimile. Dar astazi mi-am propus sa fiu vesela. Ce rost are sa fiu altfel, sa ma lamentez ca o muiere ce sunt, sa vars munti de lacrimi, sa pun in scena telenovele, sa ma inec in amintiri si sa ma intreb daca esti cu adevarat fericit, daca traiesti bine fara mine, daca ochii tai si mangaierile tale mi-ar da inca fiori ?!
Sunt o fire optimista (cu siguranta vom reusi sa ne continuam de parcurs acest drum numit – viata – si sa ne fie bine) , realista, o femeie care traieste in prezent.

Azi ar fi trebuit sa fie o sarbatoare. Ar fi trebuit sa ne simtim minunat impreuna, sa privim cu mandrie in urma si sa ne aducem aminte de clipele frumoase (multe – putine… alea care au fost – au fost ale noastre!) petrecute impreuna…ti-as fi sarit in brate, m-ai fi sarutat nebuneste, as fi zis ca toata lumea e buna si fericita ca mine…
Mi-ar fi fost cald si bine si as fi uitat de toate grijile si problemele… Scriu acum sub influenta trecutului, cu groaza trezirii intr-un oarecare viitor, cu frica ca nu mai pot aduce nimic inapoi, dar extrem de detasata si linistita. Nu stiu daca sa ma intristez si sa ma pun melancolica in canapea si sa dau drumul robinetelor de lacrimi sau sa ma asez in fata televizorului si sa zambesc ca ceea ce se intampla in filme am trait si eu odata. Nu mai stiu daca am uitat, daca am incurcat totdeauna cu niciodata, nu stiu daca a fost bine sau rau, daca a fost intre, daca o sa mai fie vreodata, daca nu mi s-a rupt pentru eternitate firul de viata pe dinauntru…

Ma uitam demna in oglinda si imi spun ca bravo mie, bine ai facut ca nu te-ai mai multumit cu un cules de firimituri. Astazi imi e pofta tare si dor nebun de o portie zdravana de firimituri. Aproape la fel de tare cum incerc sa fiu fericita si.. sunt. Poate ca nu ca atunci, dar nici nu-mi lipseste nimic.

Cateodata imi dau seama ca o sa uit, ca durerea o sa plece si odata cu ea si amintirea ta… (uff…) Uneori uit de-a binelea cine ai fost si nu mai stiu de secole cine mai esti. Intotdeauna se intampla ceva care sa ma trezeasca, o vorba care sa ma aline, o intamplare care sa ma aduca la viata, un om caruia sa-i pese de ceea ce se intampla cu mine. Suspin cand imi dau seama ca poate am fost fraiera. Ceva ma doare cand ma gandesc ca as putea ca la un moment dat sa te uit, sa ma uiti, sa nu ne mai amintim macar unul de celalalt. Nu as vrea de tot, mi-ai fost atat de drag… Nu mai ma simt deloc puternica cand realizez asta si zambetul de pe buze incepe sa mi se stinga. Nu regret niciodata iubirea. E doar teama, e nesiguranta ca, prea mult sau prea putin, am iubit doar eu… sau…

Se scurg cateva picaturi de sampanie… Noroc si fericire. Si tie, ca ai fost parte din viata mea. Si mie, ca am iubit si ca la un moment dat m-am crezut iubita, ma simteam adorata.

De dragul meu, o sa ajungi sa iubesti din nou.
Dar niciodata sa nu mai spui ca pentru totdeauna…. Toate trec. Din toate, ramane doar vantul. O amintire a felului in care iesea fumul. O durere scurta si intepatoare. Raman doar dorinta de fericire si promisiunea solemna de a o gasi.

Iar eu mai sunt dispusa sa-i aflu inca o data pretul?… Nah. Nu cred. Nu stiu.
Daca totul ar fi fost altfel…

2 comments on “Noroc, fericire, La Multi Ani… de despartirea noastra!

  1. Navighez pe blogur si citesc articole, de obicei mai si las comentarii. Am un tic profesional si etichetez mental fiecare articol citit, Acesta imi este greu sa ii pun o “eticheta” , am citit articole stubide, amuzante, plictisitioare, tampite d’adreptul…dar articolul tau…nu stiu….😕

  2. DY!M: Fiecare persoana isi are propriul stil de a scrie, diverse moduri de gandire… Hmm.. sa inteleg ca articolul meu te-a “lasat” fara prea multe cuvinte sau…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s